Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regionalizarea va creşte absorbţia fondurilor europene, potrivit aleşilor locali şi judeţeni

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Astăzi a avut loc o întâlnire cu aleşii locali şi judeţeni organizată de Agenţia Naţională Agerpres, tema fiind regionalizarea. Potrivit preşedintelui de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan, descentralizarea ar duce la o absorbţie mai bună a fondurilor europene.

Printre cei care au luat parte la întâlnirea de astăzi s-au numărat ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Ţintean sau preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan.

Dacă prefectul Ioan Ţintean a mărturisit că, deşi a luat parte la numeroase întâlniri pe tema regionalizării, încă are multe necunoscute vis-a-vis de acest proiect, preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan a privit cu ochi buni întregul demers.

Potrivit acestuia descentralizarea ar duce la o absorbţie mai bună a fondurilor europene, pentru că legătura cu Uniunea Europeană s-ar face prin mai mulţi poli şi nu doar unul singur, care pare depăşit de volumul mare de muncă.

"Primăriile ar avea mult mai multe şanse de izbândă dacă şi-ar rezolva problemele la Cluj şi nu la Bucureşti," a mai precizat Radu Moldovan.

De asemenea, Radu Moldovan a pledat şi pentru înăsprirea pedepselor pentru cei care fac ilegalităţi când vine vorba despre fondurile europene şi simplificarea procedurilor şi a birocraţiei, pentru a-i sprijini pe oamenii "cu intenţii bune".

Prefectul Ioan Ţintean a dezvăluit faptul că, potrivit discuţiilor avute în alte întâlniri pe tema regionalizării, numărul de consilieri regionali va fi egal indiferent de judeţ şi mărime.

"Prea puţin s-a vorbit la toate întâlnirile la care am luat parte despre cum funcţionăm instituţional," a mai spus Ioan Ţintean.

Vă mai recomandăm:

Liviu Dragnea dă înapoi în problema regionalizării judeţelor cu populaţie maghiară @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

Două persoane la spital după un accident în lanț pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara

Press Alert acum 19 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, marți dimineața, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Două persoane au fost duse la spital după un carambol în care au fost implicate trei mașini. La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul De

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum 27 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

Un român de 26 ani a pledat vinovat în SUA după ce a terorizat ani la rând înalți oficiali prin tehnica „swatting”

HotNews acum 59 minute
Un cetățean român a pledat „vinovat” pentru participarea la o serie de apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă care au vizat ani la rând legislatori americani, responsabili ai forțelor de ordine și oficiali guvernamentali, a anunțat luni Dep

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 1,8% în luna aprilie

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,8%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „În luna aprilie 2025, preţurile producţiei

Adolescent de 16 ani, găsit SPÂNZURAT într-un parc din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență pe corpul băiatului

Gandul acum 44 minute
Un adolescent de 16 ani a fost găsit, marți dimineață, spânzurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență. Polițiștii constănțeni au fost sesizați, marți dimineață, la ora 6.00, că în Parcul

UPDATE Trafic perturbat la metrou după o posibilă tentativă de sinucidere în statia Eroii Revoluţiei/ Este vorba despre o femeie de 40 de ani, care a fost rănită uşor întrucât trenul a oprit în timp util

News.ro acum 2 ore
Circulaţia trenurilor de metrou este reorganizată în sistem pendulă între staţiile Constantin Brâncoveranu –Tineretului, marţi dimineaţă, după ce, la staţia Eroii Revoluţiei, a avut loc o tentativă de sinucidere. Poliţia Capitalei a informat că este

Prognoza pentru prima lună de vară: iunie are temperaturi ridicate şi ploi puţine

BusinessMagazin acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, prognoza pentru toată luna iunie, iar meteorologii atrag atenţia că în majoritatea regiunilor ţării vor fi temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, iar ploile

USR: Digitalizarea statului trebuie să devină prioritate naţională. Propunem viitorului Guvern un set clar de borne pentru următorii 3 ani

G4Media acum 47 minute
USR propune ca noul guvern să-şi asume mai multe obiective concrete pentru digitalizarea statului în următorii 3 ani, printre acestea regăsindu-se înfiinţarea unei firme şi emiterea primei facturi în maximum 30 de minute, complet online, 50% din int

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

17°/33°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

28°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

15°/29°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/31°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°