Șoseaua care leagă Tulcea

de Dunavățul de Jos a zăcut ani buni în găurile unui asfalt mai bătrân decât Ceaușescu. Părerile erau împărțite în două: localnicii – cătrăniți și obișnuiți să-și rupă șalele cu o cruce pe care o tot duc de când se știu pe tărâmul de la marginea deltei, turiștii – fericiți și insensibili la toate vicisitudinile drumului de dragul intrării în sălbăticia bălții.

Ei bine, când toată lumea învățase gropile

și când, cu ceva atenție, reușeai să ajungi la dunavăț cu o medie orară de 60 km pe oră, legenda spune că în biosferă și-a făcut apariția Lenuța Udrea. Pe vremea aceea, ministreasă a Turismului, cea despre care tot legenda spune că ar fi aprins toate speranțele stârcilor, chirighițelor, țigănușilor și lopătarilor flămânzi din rezervație că vor mânca într-o bună zi, moca și pe săturate, haleala din mâinile a mii de turiști străini.

Ea, Lenuța care a luat calea Dunavățului,

atât de Jos, cât și de Sus, fiind o adeptă a turismului total, a fost ofuscată din cale-afară când a constatat că mărimea limuzinei nu contează atunci când gaura a ajuns mai largă decât o gură de canal. Nu știm exact cum și de ce, însă după această vizită de lucru șoseaua a fost asfaltată brici în numai câteva luni. Cert este însă că romantismul drumului lung de 47 de kilometri a dispărut. În locul lui au apărut semnele de circulație. Multe, probabil de ordinul sutelor, dacă numai într-o curbă sunt până la opt pe sens care se dublează, se calcă pe picioare așa de rău, încât citirea lor în trafic este mai periculoasă pentru șofer decât vorbitul la telefon. Curbă periculoasă, îngustarea șoselei, atenție pericole, depășirea interzisă, 70, 50, 40, 30, încetarea restricției și apoi de la început toată nebunia după nici 50 de metri, pentru că vine o altă curbă. Cu limitări de viteză care ar face să râdă și un șofer de camion, lăsate de multe ori