Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cărţi!

Publicat in Adevarul, vineri 19 iulie 2013 ·

Îmi plac oamenii care citesc. Vreau să mă împrietenesc cu ei, să bem cafele împreună, să ne apropiem într-un fel sau altul, să „cărţi!“. Îi caut, îi provoc, e un magnetism pe care l-am simţit de când m-a învăţat bunică-mea alfabetul, în urmă cu vreo 142 de ani.

Mi se pare că cititul e dincolo de toate lucrurile cool de pe lumea asta, că nu poate fi o modă, că niciodată n-a fost şi că un om care stă şi citeşte undeva oriunde pe lumea asta, fie în public sau la el în cameră, ei bine, acel om este pur şi simplu cufundat în cea mai profundă sinceritate. Cunosc imediat un cititor de cursă lungă după felul în care habar n-are ce se întâmplă în jurul lui, după cum ţine cartea, după cum întoarce paginile, după cum zâmbeşte sau se încruntă.

Eu, una, am tabieturile mele în ceea ce priveşte cărţile şi, spre exemplu, nu pot sa citesc în metrou. Dar pot să-i urmăresc pe ceilalţi şi mi se pare minunat. Când urcă un personaj nou, până să scoată cartea încerc să ghicesc ce va fi. O poveste de dragoste? Poliţistă? O carte motivaţională? O fi literatură rusă? Românească? Poate ceva despre care eu n-am auzit? Sau pur şi simplu o carte de bucate?

Dacă mă duc la cineva acasă, primul lucru pe care îl fac este să caut cu privirea cărţile. Aceasta poate fi, desigur, o chestiune înşelătoare. Într-o zi m-am îndrăgostit de un tip care avea pe masă un teanc de cărţi, toate grozave, dintre care eu oricum citisem doar vreo jumătate. Mi s-a părut absolut perfect felul în care erau aşezate cărţile, cum aşteptau să le vină rândul, sau poate fuseseră deja citite, cât de aproape erau de pat, ceea ce îmi sugera nevoia de apropiere faţă de volume, bla bla bla. Eroare. După o vreme am revenit şi cărţile erau tot acolo, în aceeaşi poziţie, ba chiar necesitau o ştergere de praf urgentă. „Păi le-am primit de ziua mea, acum câteva luni. Le ţin aici că nu am unde altundeva să l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 49 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°