Banii vor fi rambursaţi în proporţie de 97%, de Comisia Europeană, şi vor fi folosiţi la modernizarea sistemului de înlocuire a apei la cele două bazine
Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Adrian Bâlbă, a pus, ieri, parafa pe un document foarte important – contractul de finanţare de un milion şi trei sute de mii de euro, bani care vor fi rambursaţi în proporţie de peste 90%, de Comisia Europeană.
Banii în cauză vor fi folosiţi pentru modernizarea Delfinariului, mai exact pentru înlocuirea instalaţiei de alimentare cu apă a celor două bazine, care datează încă de la deschiderea din 1973. Această instalaţie va fi una de ultimă generaţie, robotizată, şi îşi va aduce contribuţia la protejarea atât a Delfinariului, cât şi a mediului, apa din mare urmând a fi trasă mult mai rar.
Directorul Adrian Bâlbă ne-a explicat ce anume a semnat ieri. „Am semnat un contract important pentru Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi pentru Constanţa. Acesta constă în finanţare în valoare de 1,3 milioane de euro, din care 97% sunt rambursaţi de Comisia Europeană şi restul reprezintă cofinanţarea noastră. Cu aceşti bani se va realiza automatizarea sistemului de condiţionare a apei la Delfinariu, la ambele bazine. Aceste două delfinarii au nevoie de un sistem automatizat de condiţionare şi control a apei, mai concret, nu va mai fi nevoie să schimbăm atât de des apa. Orice om care are un acvariu acasă, ştie că dacă are nişte filtre performante, nu schimbă apa prea des. Noi suntem în situaţia de a schimba apa des, din cauză că sistemul de filtrare este cel original, din 1973. Vom avea prin acest sistem o filtrare nouă, modernă şi ecologică, mai prietenoasă pentru mediu, deoarece vom trage mai puţină apă de la mare“, a declarat directorul Delfinariului.
Programul Delfinariului nu va fi afectat, însă, de lucrările de modernizare. Chiar dac