Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta își spală rușinea cu un populism ieftin

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 iulie 2013 ·

Prim-ministrul Victor Ponta a decis să-şi spele imaginea pătată rău la Bacalaureat, când s-a plasat de partea celor care au fraudat. E bine că a înţeles greşeala făcută. Problema e că noi plătim ”detergentul”.

Zilele trecute, Guvernul României a anunţat că va acorda câte un premiu de 3.000 de lei tuturor elevilor care au obţinut nota maximă la examenul de maturitate. Gestul populist ar trebui să arate elevilor oneşti, care au muncit pentru note, că avem un prim-ministru aflat de partea lor, că îi apreciază şi le răsplăteşte efortul.

Dacă măsura aceasta nu venea după declaraţiile lamentabile ale lui Victor Ponta, din mijlocul anchetei de la Liceul Bolontineanu, era una lăudabilă. Putea fi interpretată ca un gest sincer de apreciere pentru elevii conştiincioşi. Decizia nu poate avea nicio legătură cu aprecierea valorii şi a onestităţii din moment ce, în timpul examenului, Victor Ponta s-a plasat categoric de partea celor care au fraudat examenul, furând practic de la cei pe care acum prim-ministrul vrea să-i premieze.

Nu poţi să iei apărarea unor hoţi azi şi peste două săptămâni să te baţi cu cărămida în piept că îi premiezi pe cei care nu fură. E pueril, penibil, ilogic.

În acest context, premiile anunţate de Ponta nu sunt nimic altceva decât o mită prin care prim-ministrul speră să-şi ”cumpere” o imagine mai curată, după ce a observat că sondajele de opinie indică o majoritate care nu e de acord cu şpaga de la Bac. În stilul caracteristic, Ponta plăteşte ”detergentul” chiar din banii noştri, fără să ne întrebe dacă suntem de acord cu asta.

Citește și alte editoriale de același autor:

Prostia ucide uneori. SimpluDezastrul din spatele gargarei electorale a lui Victor Ponta

Prietenii penali şi "cazierul" liderilor USL vor produce vreun efect? Mogulul PROTV Adrian Sârbu e stăpânul ”telefericului de aur” din Bușteni și regele taxelor de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°