Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început vânătoarea de șobolani în Pașcani și suburbii. 100 de kg de raticid pentru a scăpa de ei până la toamnă

Publicat in News Pascani, joi 18 iulie 2013 ·

În municipiul Pașcani cât și în suburbii a început de miercuri,17 iulie operațiunea de deratizare cu scopul distrugerii rozătoarelor purtătoare de boli transmisibile sau generatoare de disconfort.

Apariţia acestora se datorează pe de o parte subsolurilor neigienizate, dar şi depozitării necorespunzătoare a deşeurilor menajere în pubele, fapt ce favorizează existenţa din belşug a hranei. In jurul multor blocuri din oraș sunt zeci de găuri și galerii săpate de rozătoare. Invadate pur și simplu de șobolani sunt însă subsolurile unde aceștia găsesc mediul perfect pentru a se înmulți. Au intuneric, umiditate, căldura, dar și o sursă constantă de mâncare de la ghenele blocurilor.

Deratizarea va mai cuprinde platformele gospodăreşti de precolectare gunoi menajer şi locurile în care există focare declarate ce pun în pericol sănătatea oamenilor şi animalelor. Pentru acţiunea de deratizare Primăria va cheltui 60.800 de lei fără TVA. Lucrările vor fi realizate de societatea MIOR SRL din Iaşi și vor fi folosite 100 de kilograme de raticid Varat. Zonele vizate în care sunt cele mai multe probleme cu rozătoarele și unde se va face deratizarea sunt: Asociația de Locatari nr.3- cartier Micro, Aleea Grădiniței, Blocul Social și ITP.

Amplasarea produsului se efectuează în aşa fel încât să nu fie accesibil copiilor, persoanelor neautorizate şi animalelor . Produsul conține substanță anticoagulantă. Efectele apar dupa prima consumație peste 12-18 ore. Prin utilizare corectă a produsului nu reprezinta pericol asupra omului.

Pășcănenii care constată prezenţa şobolanilor sau a șoarecilor în curţi, grădini sau subsoluri sunt rugaţi să facă sesizări la Compartimentul de Mediu din cadrul Primăriei Pașcani, telefon 0725.999.402.

Conform estimărilor făcute anul trecut, când a avut loc deratizarea, în zona vale sunt mai mulți șobolani, la fel ca și în acest an, iar

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 2 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 5 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 4 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum o ora
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 7 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 3 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 4 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°