În sufrageria soţilor Badea, într-o vază mică, stau cîteva flori de grădină, culese de bărbatul care în iarna asta împlineşte 90 de ani. Deşi sînt căsătoriţi de 60 de ani, Nori şi Crăciun – cum le spun apropiaţii – încă îşi mai fac surprize, ca doi tineri îndrăgostiţi. „La două-trei zile mă trezesc că vine cu o floare. Chiar dacă nu o cumpără mereu, o rupe de undeva şi mi-o aduce“ – povesteşte femeia cu mîndrie. Înainte să începem a vorbi, şi-a tras scaunul mai aproape de soţul ei. „Vino mai aşa, că vreau să stau lîngă tine.“

Cei doi s-au cunoscut în Rădăuţi, în 1951, întîmplător, pe stradă, prietena ei cea mai bună fiind atunci cu un ofiţer care avea să-i devină soţ. În aceeaşi seară au fost la film, din grupul lor făcînd parte şi tînărul Crăciun, locotenent în Regimentul 12 Grăniceri Rădăuţi. „Ce mi-ai dat chiştocul ăsta lîngă mine?“ l-a ciupit Eleonora pe însoţitorul prietenei ei. „Eu visam, în tinereţea mea, pînă să-l cunosc, un bărbat înalt, şi el era mai scund“ – îmi mărturiseşte Eleonora, în timp ce soţul, lîngă ea, rîde. A încercat să se mute pe alt rînd în sala de cinema, dar în cîteva clipe a apărut şi Badea. „Măi, ăsta-i iar lîngă mine“ – l-a ciupit, din nou, pe militar. „Însă din aceeaşi seară m-a condus acasă şi m-a sărutat. Mi s-a părut cam...“ „Îndrăzneţ“ – o completează mîndru bărbatul, rîzînd iar. „Aşa, îndrăzneţ, dar a doua zi abia aşteptam să-l întîlnesc.“ Trec cîteva minute de cînd m-am aşezat la masa lor şi abia observ că Nori i-a luat mîna lui Crăciun într-a ei, aproape cum fac adolescenţii în liceu, pe sub bancă.

La drum, cu o pilotă şi două perne

Aşa au pornit la drum, ea, Eleonora Tcaciuc, încă elevă de liceu, refugiată cu familia din Cernăuţi, şi el, Crăciun Badea, din comuna Gostavăţu, judeţul Olt (fost Romanaţi), repartizat la Rădăuţi după ce în 1949 fusese avansat la gradul de locotenent. S-au cunoscut în septembrie