Ca foarte mulți dintre români sunt un sclav al agendei publice impuse mai mult sau mai puțin dezinteresat de mass-media. Urmăresc atent mutările de pe scena politică, încerc să le înțeleg logica, să le deduc eventualele consecințe, raportându-le întotdeauna la ceea ce s-ar putea numi binele public.

Citesc presă occidentală, de ani de zile sunt abonat la săptămânalul „Le Nouvel Observateur”, dar parcurg zilnic și foarte multe publicații online, pentru a fi familiarizat și cu un alt mod de a privi realitatea și de a ierarhiza temele actualității, decât cele propuse de televiziunile de știri și presa scrisă (tipărită sau online) de la noi. Încerc să văd evenimentele din mai multe unghiuri (inclusiv ideologice) pentru a înțelege substanța lor profundă.

Pe de altă parte, îmi știu limitele, mai ales în plan științific, și nu de puțin ori mi se întâmplă să citesc pe diagonală sau să sar de-a dreptul articolele despre care am bănuiala că se adresează unui public excesiv de specializat. Așa se face că niciodată până acum nu am privit cu foarte mare atenție articolele referitoare la exploatarea gazelor de șist. Văzusem mai multe anchete pe această temă în „Le Nouvel Observateur”, dar plictisit de datele tehnice ale „fracturării hidraulice”, le-am trecut cu vederea, fascinat de nesfârșitul scandal care dă culoare și gust scenei noastre politice.

Într-un interviu acordat postului de televizune TF1, cu ocazia Zilei Naționale a Franței, președintele François Hollande a ținut să le garanteze compatrioților săi că: „Atât timp cât eu voi fi președinte, gazele de șist nu vor fi exploatate în Franța”. Vehemența anunțului și momentul ales pentru a-l face public demonstrează interesul foarte mare creat la nivelul opiniei publice franceze asupra acestei chestiuni. Firesc, în condițiile în care, se pare, teritoriul Franței adăpostește una dintre rezervele de gaze