Dezbaterea publică va avea loc pe data de 22 august la Căminul cultural din localitatea Reci
Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Covasna a dat publicităţii Raportul de mediu pentru fabrica de cherestea pe care concernul austriac Holzindustrie Schweighofer vrea să o construiască în localitatea Reci.
Directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat joi că Raportul poate fi studiat pe site-ul instituţiei, iar orice persoană interesată de acest subiect poate veni cu observaţii în cadrul dezbaterii publice ce va avea loc pe data de 22 august la Căminul cultural din localitatea Reci.
„Atunci vor fi luate în calcul toate observaţiile, iar ulterior se va emite decizia finală legată de această investiţie”, a declarat Gheorghe Neagu.
Raportul de mediu şi Planul Urbanistic Zonal pentru fabrica de la Reci au fost întocmite de firme specializate la solicitarea concernului austriac. Concluzia raportului este că investiţia preconizată nu va afecta aerul, apa, solul, biodiversitatea, sănătatea populaţiei şi nici peisajul, deşi o mare parte din suprafaţa viitoarei fabrici, care se va întinde pe mai mult de 65 de hectare, va fi betonată. Specialiştii admit că se va înregistra o creştere a traficului rutier, a zgomotelor şi vibraţiilor, dar susţin că acestea nu vor depăşi limitele de poluare admise de lege, prin urmare nu vor avea un efect negativ asupra naturii şi nici a oamenilor.
În raport se menţionează că investiţia va avea implicaţii sociale pozitive, deoarece se vor crea direct şi indirect noi locuri de muncă, se va dezvolta infrastructura locală, iar veniturile din taxe la bugetul local al comunei vor creşte.
Conducerea Holzindustrie Schweighofer a anunţat în luna martie că vrea să deschidă anul viitor o fabrică de debitare şi prelucrare a lemnului la Reci, în care va investi 150 de milioane de euro şi va crea circa 650 de noi locuri de mu