Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tsunami creat de un cutremur în Portugalia ar putea şterge Marea Britanie de pe hartă

Publicat in Gandul, joi 18 iulie 2013 ·

Marea Britanie s-ar putea scufunda în urma unui tsunami de trei metri produs de un cutremur devastator în Portugalia, anunţă specialiştii citaţi de Daily Mail.

Insulele Scilly şi coastele peninsulei Cornwall ar fi cele mai afectate dacă un cutremur de magnitudinea celui din 1755 s-ar mai produce în Portugalia.

Experţii consideră că un cutremur atât de puternic precum cel produs acum peste 250 de ani ar trimite un val de apă de trei metri spre Marea Britanie. Această ipoteză a fost pusă în discuţie la o întâlnire a Devon and Cornwall Local Resilience Forum. Membrii au ajuns la concluzia că se pot confrunta cu un dezastru precum cel din Indonezia din 2004, motiv pentru care este nevoie de un sistem care să îi alerteze pe cei de pe coastă.

“Trebuie să ne întrebăm dacă avem nevoie de măsuri diferite de cele pe care le pregătim în mod obişnuit pentru evenimentele climatice severe. Un tsunami este diferit – nu ştii când vine, iar când se întâmplă, apa tot vine şi nu se mai opreşte”, a declarat Paul Netherton, preşedintele forumului, citat de Daily Mail.

În 1755 a avut loc în Portugalia un cutremur de 8,5 pe scara Richter, Lisabona fiind aproape total distrusă. Epicentrul a fost atunci la aproape 322 de kilometri sud-vest de Capul Sfântul Vincent. La 40 de minute, un vast tsunami a inundate oraşul, el fiind urmat de alte două valuri. Peste câteva ore, un val de trei-patru metri înălţime a lovit coastele peninsulei Cornwall. Tsunamiul a fost atât de puternic încât a ajuns până în Galway, Irlanda.

Marea Britanie s-ar putea scufunda în urma unui tsunami de trei metri produs de un cutremur devastator în Portugalia, anunţă specialiştii citaţi de Daily Mail.

Insulele Scilly şi coastele peninsulei Cornwall ar fi cele mai afectate dacă un cutremur de magnitudinea celui din 1755 s-ar mai produce în Portugalia.

Experţii consideră că un

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 10 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/8°