JPMorgan Chase, cea mai puternică bancă de la Wall Street, ar putea primi o amendă record după ce autorităţile americane au acuzat-o că a manipulat pieţele de energie din SUA, scrie The Wall Street Journal.
Amenda va fi probabil mai mare decât cea de 435 milioane de dolari cu care a fost sancţionată banca Britanică Barclays pentru manipularea pieţei energiei din statul California, cel mai populat din SUA, între 2006 şi 2008.
JPMorgan încearcă să ajungă la un acord prin care Comisia Federală de Reglementare în domeniul Energiei renunţă la acuzaţii dacă banca plăteşte o amendă de cel mai probabil 500 de milioane de dolari, un record pentru această autoritate, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Pentru instituţia de credit, care a raportat un profit de 6,5 miliarde de dolari pentru trimestrul doi, amenda ar avea un impact redus.
Comisia federală a stabilit că JPMorgan a conceput „scheme manipulative“ care au transformat „centralele electrice care pierdeau bani în centre puternice de profit“, notează The New York Times. Acuzaţiile împotriva grupului bancar au ieşit la lumină în această primăvară dintr-un document confidenţial al comisiei văzut de The New York Times în care era subliniat modelul tradingului ilegal de pe pieţele energiei din California şi Michigan. De asemenea, în document se susţine că un executiv de top al JPMorgan, Blythe Masters, a dat sub jurământ declaraţii false şi înşelătoare.
Dispoziţia de a încheia o înţelegere cu autorităţile reprezintă un semn că banca cedează, aceasta fiind recunoscută pentru tăria cu care de obicei se apără în faţa acuzaţiilor. Într-un raport al Congresului privind pierderi de şase miliarde de dolari înregistrate de JPMorgan anul trecut din activităţi de trading, anchetatorii acuză banca de tăinuirea unor documente. De asemenea, şi Comisia Federală acuză grupul că împiedică investigaţia