Moldovenii fac, atît în vremuri bune, cît şi la ananghie, nişte nunţi de pomină. Economisesc, se împrumută, muncesc pe rupte, dacă trebuie, dar o scot la capăt. Că aşa sînt ei, ţopăie dintr-o horă în alta, într-o veselie de nedescris. Tinerii care se iubesc trebuie neapărat să se ia şi să se aşeze la casa lor. Apoi, să-şi onoreze datoria sfîntă de a face un copil, iar mai tîrziu, să plece în Italia. Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre ceremonia eternă, deşi schimbătoare, prin care două suflete se unesc şi pornesc împreună în căutarea mitului fericirii.
„Într-o căsnicie reuşită, femeia trebuie să ştie cînd să vorbească şi cînd să tacă“ – îmi spune bunica mea, văduvă de trei ori, aproape în şoaptă, de parcă nimeni n-ar mai trebui să audă această taină a căsătoriilor durabile. Ea e cea care mă îndeamnă, la fiecare vizită, să-mi pun pirostriile-n cap, să nu „mai trăiesc în păcat“. „Mergi măcar la un preot şi spune-i să-ţi dea binecuvîntarea, fetiţo“ – mă roagă mereu, luîndu-mi mîna în poala ei.
Ea, femeie cinstită, n-a călcat cu stîngul înaintea celor trei nunţi ale sale. A fost o mamă bună şi o soţie pe cinste, dar „Dumnezeu a avut planurile sale“ şi i-a luat, pe rînd, toţi bărbaţii. Poate de aceea, măritişul e o treabă importantă pentru ea. Cînd una dintre strănepoatele ei, o copilă de 17 ani, a rămas însărcinată şi s-a măritat, bucuria ei a fost pînă la cer.
Mireasă la 17 ani
Nunta Victoriţei, strănepoata, a fost plină de peripeţii. Mireasa avea, oarecum, soarta pecetluită. Atît mama, cît şi bunica ei se căsătoriseră la aceeaşi vîrstă fragedă. Aşadar, vestea nu i-a surprins pe cei din neamul tinerei.
Mirele, în schimb, student de 21 de ani, s-a trezit peste noapte capul unei familii, acea celulă de bază a societăţii despre care învăţase la şcoală, dar care încă reprezenta o imensă gaură neagră pentru el. De aceea, cînd a încep