Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia de NUP în cazul de plagiat al lui Ponta, contestată la instanţa supremă

Publicat in Antena 3, joi 18 iulie 2013 ·

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului a fost contestată de către Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru la instanţa supremă, aceasta fiind şi ultima cale de atac faţă de rezoluţia procurorilor, relatează Mediafax.

La începutul lui iulie, un procuror ierarhic superior celui de caz a respins o contestaţie similară, astfel că denunţătorii premierului au apelat, printr-o acţiune înregistrată marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei soluţie în acest caz va fi definitivă.

Termenul fixat de instanţă pentru judecarea contestaţiei este 20 ianuarie 2014.

Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, "un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori".

Potrivit articolului 141 din Legea nr. 8/1996, "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la cinci ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îşi insuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinta publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor".

Ponta, despre noua anchetă pentru plagiat: "Loserii lui Băsescu îmi fac plângeri penale"

Procurorul Mihaela Litvin, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a arătat în rezoluţia prin care a dispus neînceperea urmăririi penale, că nu se confirmă faptul că Victor Ponta a plagiat în 113 pagini din cele 292 ale lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", după cum se a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 9 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care i-a fost retras titlul de doctor

Adevarul acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a câștigat procesul prin care a contestat retragerea titlului său de doctor în drept, după o decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pe da

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 13 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 7 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 11 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°