Pentru un snop de grâu, trei kilograme de ştiuleţi, 14 de sfeclă de zahăr, câteva kilograme de cireşe sau chiar doar pentru o pâine luată din colhoz pentru a nu muri de foame, sute de basarabeni au fost condamnaţi până la 25 de ani de gulag de către „justiţia“ sovietică.

După cumplita foamete din anii 1946-1947, care a secerat câteva sute de mii de basarabeni, recolta care se întrezărea la începutul verii lui 1947 a fost aşteptată de moldoveni drept unica şansă de supravieţuire. În lipsă de rezerve de cereale şi semănături proprii, o bună parte a populaţiei a văzut în lanurile colhozului mana cerească. Însă un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 4 iunie 1947 i-a lipsit pe basarabeni de dreptul la supravieţuire, condamnându-i, în schimb, la ani de gulag. Calvarul a continuat în anii următori. Vă prezentăm câteva cazuri care au avut loc în 1948, 1951 şi 1952. Decretul din 4 iunie 1947 „Privind răspunderea penală pentru furtul proprietăţii de stat şi obşteşti“ a fost, de fapt, o continuare a renumitului document sovietic din 7 august 1932, cunoscut în popor şi ca „Decretul 7/8“ sau „decretul celor trei fire de grâu“, în baza căruia, timp de şapte ani (1932-1939), au fost judecaţi circa o jumătate de milion de oameni.

1,5 milioane de oameni condamnaţi la gulag

Noul document a fost o adevărată capcană pentru populaţia înfometată, dar un instrument eficace „de construire a socialismului“ pentru puterea comunistă. Esenţa decretului era: „Să mori de foame, dar să nu pui mâna pe avutul obştesc“. Cu toată severitatea decretului, cele mai multe cazuri de „furt a proprietăţii de stat şi obşteşti“ au fost consemnate la cereale: grâu, secară, orz, dar şi fructe şi legume. Odată constatat „furtul“, la indicaţia procurorului, ancheta preliminară trebuia efectuată în timp scurt, iar procesele, pentru a înfricoşa pe alţii, urmau să