Încă mă mai întreb, şi poate o faceţi şi dumneavoastră, dacă funcţionarii din instituţiile statului care se ocupă de protecţia socială văd vreodată copiii care cerşesc în intersecţii, în uşa covrigăriilor, prin cofetării. Şi dacă da, ce-o fi atunci în mintea lor, s-or gândi că ar putea face ceva, sau poate sunt deja imuni la problemă?! Oricum, că mare parte dintre aceşti copii sunt exploataţi de adulţii din familie nu cred că mai are cineva vreun dubiu. Ca să amendezi o astfel de familie nu mai este o soluţie, e iarăşi realitate. Ca să o duci la secţie, să o amprentezi şi să mai bifezi o acţiune pe linia prevenirii faptelor anti-sociale, sau unde s-or mai încadra astfel de razii, e iarăşi evidentă inutilitatea. Soluţiile sunt departe pentru motivul simplu că nimeni nu-şi pune problema să le caute. Soluţii la ce, dacă pe nimeni nu deranjează fenomenul, ne-am obişnuit cu el şi ne amintim de acest aspect doar atunci când vedem prin presa străină articole „denigratoare” la adresa românilor, din pricina cerşetorilor „exportaţi”.

Oricum, altul aş fi vrut să fie subiectul gândurilor de astăzi. Pentru că la polul opus se află cei obişnuiţi de mici cu truda zilnică. La ceasul când copiii din familiile „normale” - Dumnezeu ştie ce-o mai însemna astăzi asta - se aflau în tabără, în concediu cu părinţii, la bunici, la căminul încă deschis pe timp de vară sau în parc cu bona, doi sau trei copii poate puţin trecuţi de 10 ani împingeau cu greu un cărucior plin de Pet-uri prin oraş. Îşi făceau rapid traseul, inventariind locurile de gunoi menajer încă necălcate în acea dimineaţă. Pentru câteva zeci de lei pe zi, munca lor începe dimineaţa devreme şi se sfârşeşte în mijlocul zilei, la marginea oraşului, unde cineva le oferă câţiva bănuţi pentru un volum impresionant de ambalaje din plastic. Cu ei nu-şi permit vacanţe, nu pot cumpăra, decât după o lună, ceva de îmb