Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Mamaia, cel mai ieftin și bine mănânci la „Împinge tava!

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 iulie 2013 ·

Dacă acum 25 de ani autoservirile erau ocolite până şi de sindicaliştii veniţi în concediu pe Litoral, astăzi sunt la mare modă. Stavrizii şi guvizii autohtoni au ajuns mâncare pentru VIP-uri. Iar calcanul este o fiţă cu preţuri prohibitive!

1 /.

Mamaia este împânzită de zeci de terase înzorzonate, pe gustul primarului Mazăre. Mobilier de toate culorile, balansoare, flori, reclame luminoase şi chelneri, care cu servitul, care cu „îmbiatul” turiştilor ce trec prin faţa cârciumii. „Ofertele zilei”, între orele 11.00- 18.00, sunt amplasate pe panouri în faţa restaurantelor de pe promenada staţiunii. La terasele cu pretenţii, animatoarele împart pliante, doar-doar or atrage clienţi. Ieri, în Mamaia, erau înregistraţi 35.000 turişti din cei 115.000 de pe întregul Litoral, dar terasele erau goale. La prânz, ospătarii, plictisiţi, stau de vorbă în faţa localurilor. Dau din umeri la întrebarea cu ce diferă terasa lor de altele.

Preparate dobrogene la cârciumi „italieneşti!”

„Cu 19 lei, iei trei mici, cartofi prăjiţi şi primiţi şi o bere”, ne ademeneşte un ospătar cu zâmbet fals. Altul, în costum popular, îi îmbârligă pe trei turişti dezorientaţi. Cu 15 lei de persoană li se oferă ciorbă ţărănească de văcuţă, tochitură dobrogeană, salată de murături şi o chiflă. Nu le zice că la cei 15 lei se adaugă pâinea, smântâna, ardeiul iute, o bere, plus comisionul şi preţul se dublează”. La Mamaia, varianta cea mai ieftină e la autoservire, unde vezi exact preţul şi ce ţi se pune în faţă. Nu toţi turiştii veniţi în vacanţă merg însă la „împinge tava”. Dacă în timpul zilei vor să mănânce pizza la un restaurant elegant din piaţeta Cazino, li se oferă o a doua, gratis.

Ospătarul unei taverne greceşti se laudă că toate produsele sunt din Grecia. „Un aperitiv, felul de bază şi desertul pentru două persoane ajung la 150 lei, fără băutură, care, ştiţi, e scumpă, că a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României”

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui Duckadam. „Astfel, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă, pentru talentul, pasiunea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării fo

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 39 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 34 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

RAPORT Ericsson: Traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. Până la finalul anului 2030, vor fi 6,3 miliarde de abonamente 5G la nivel global

News.ro acum 3 ore
Cu toate că rata de creştere a traficului de date în reţelele mobile este în scădere, totuşi, potrivit unui raport Ericsson, traficul global de date în reţelele mobile ar urma să crească cu aproape 200% până în 2030. De asemenea, până la finalul anu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°