Pur și simplu cuplul Claudiu Săftoiu – Cristian Zgabercea este de neînțeles. Face tâmpenie după tâmpenie, acompaniat de colegii din Consiliul de Administrație, care votează absolut orice aberație. Cel mai mare abuz de Putere, care a fost votat și oficializat printr-o Hotărâre de Consiliu de Administrație, este INTERZICEREA PARTICIPĂRII LA CONCURSURILE care vor fi organizate pentru ocuparea posturilor de management la TVR pentru mulți potențiali candidați.
Prin Hotărârea CA nr. 55/2013, a fost stabilit „Regulamentul privind selecția managerilor și evaluarea managementului executiv în cadrul Societății Române de Televiziune”. Că membrii Consiliului de Administrație au votat ca primarul este cât se poate de evident, altfel nu ar fi fost posibil o asemenea aberație. Este un caz unic în concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi de manager în instituții publice/de interes public.
Sursa: Damov.ro Pur și simplu cuplul Claudiu Săftoiu – Cristian Zgabercea este de neînțeles. Face tâmpenie după tâmpenie, acompaniat de colegii din Consiliul de Administrație, care votează absolut orice aberație. Cel mai mare abuz de Putere, care a fost votat și oficializat printr-o Hotărâre de Consiliu de Administrație, este INTERZICEREA PARTICIPĂRII LA CONCURSURILE care vor fi organizate pentru ocuparea posturilor de management la TVR pentru mulți potențiali candidați.
Prin Hotărârea CA nr. 55/2013, a fost stabilit „Regulamentul privind selecția managerilor și evaluarea managementului executiv în cadrul Societății Române de Televiziune”. Că membrii Consiliului de Administrație au votat ca primarul este cât se poate de evident, altfel nu ar fi fost posibil o asemenea aberație. Este un caz unic în concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi de manager în instituții publice/de interes public.
Sursa: Damov.ro