● Walker Perey, Mirajul fericirii, traducere din limba engleză de Cătălina Antonia Stoenescu, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2013.
E socotit unul dintre romanele importante ale secolului al XX-lea şi un reper pentru proza existenţialistă americană. A fost publicat prima dată în 1961, iar francezii l-au tradus cu titlul Cinefilul şi l-au comparat cu Străinul lui Camus. Mie mi-a amintit mai degrabă de Varieteu pe apă al lui John Barth, dar asta contează mai puţin, important e să fie cititorul mulţumit. La urma urmelor, cum romanul lui Walker Percy vorbeşte destul de des despre „lehamite“, nu văd de ce nu l-am compara şi cu Greaţa lui Sartre.
DE ACELASI AUTOR Cealaltă faţă a Lunii. Scrieri despre Japonia Arta esenţei Iubirea faţă de aproapele Ziua cînd au murit porumbeii Pe scurt, e vorba de un roman deconcertant, cu un narator care pune în locul epicii o suită de întîlniri mai mult sau mai puţin întîmplătoare, petrecute de-a lungul unei săptămîni. Rătăcirile acestui personaj, căutările lui – pe ceea ce el numeşte „calea fericirii triste şi mărunte“ – se soldează cu o galerie de portrete în care eşti invitat să descifrezi toate neliniştile celui ce le-a schiţat. Concret, ne aflăm în New Orleans-ul anilor ’50, în perioada carnavalului de Mardi Gras. Şi mai concret însă, ne aflăm „în chiar secolul rahatului, în măreaţa hazna a umanismului ştiinţific“, unde „lehamitea s-a depus asemenea unei pulberi radioactive.“ O spune însuşi naratorul, Binx, care urmează să împlinească 30 de ani la capătul acelei săptămîni de carnaval. A luptat în Coreea, iar acum e un broker de succes, ajuns la a treia secretară, şi nu vede de ce nu s-ar îndrăgosti şi de ea puţin. Îndrăgostirea e un culoar de fugă din faţa lehamitei. Un alt culoar e cinema-ul (Binx e un cinefil visător). Dar cel mai bun culoar e vînarea frumuseţii din oameni, oricît de bine ascunsă ar
