Viaţa este darul suprem pe care Dumnezeu îl face tuturor vieţuitoarelor. În baza acestui adevăr absolut, existenţa umană se desfăşoară sub dezideratul unei legi nescrise, care ar trebui respectată de către toţi oamenii, de-a lungul întregii lor existenţe.

Legea spune sec: nu ai voie să iei viaţa nimănui, pentru că nu eşti cel care a dăruit-o! Cu toate acestea, au loc în jurul nostru milioane de crime, care nu pot fi justificate, indiferent de argumente. Dacă omuciderea este pedepsită dorindu-se de sute de ani eradicarea ei, ce ne facem în cazul în care, un om işi cerşeşte singur moartea? Dacă sinuciderea reprezintă un act unilateral de voinţă, condamnat vehement de Biserică, ce ar putea reprezenta eutanasierea? Nu tot o sinucidere? Dar de această dată, cerşită semenilor noştri? Doar responsabilitatea s-ar părea că trece de pe umerii celui care vrea să renunţe la viaţă, pe umerii celor care procedează la administrarea injecţiei letale. Întrebarea tulburătoare, care stârneşte o mare îngrijorare este: ce îi determină pe oameni să cerşească eutanasierea?

Eutanasierea este o metodă considerată medicală de provocare a unei morţi nedureroase. Dureroasă sau nu, metoda curmă în final, viaţa celui care solicită acest lucru. Este într-un fel, tot o omucidere justificată doar de motivul alungării durerii fizice. Un inginer din Turda solicită autorităţilor române să fie eutanasiat, întrucât fiind în vârstă, nu găseşte un loc de muncă. Din punct de vedere legal, nu există posibilitatea aplicării acestui tratament medical, celor care solicită acest lucru.

Într-adevăr, tratamentul a fost aplicat, celor care suferind de o boală incurabilă şi neavând nicio şansă de supravieţuire, au considerat că nu mai pot să trăiască. De fiecare dată s-au luat în considerare marile dureri pe care le suportau aceşti oameni bolnavi. Un alt grup de 20 de salariaţi din Ploieşti, cer