Dialogul informal pe care îl poartă autorităţile române cu serviciile Comisiei Europene pentru elaborarea Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020 se derulează printr-un schimb constructiv de opinii, conform calendarului agreat de comun acord cu Comisia.
“Ministerul Fondurilor Europene a transmis Comisiei Europene, în data de 6 iunie, documentul consultativ pentru elaborarea Acordului de Parteneriat 2014-2020. În aceeaşi zi, documentul a fost suspus consultării publice, prin publicarea pe pagina oficială a MFE (http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2012-2020/doc/draft_AP_06.06.2013.pdf) in spiritul transparentei, al dezbaterii constructive, dar şi pentru obținerea de reacții din partea tuturor partenerilor de dialog. Documentul s-a dorit a fi un prim punct de plecare în construirea dialogului cu Comisia și demararea negocierilor informale, astfel încât autoritățile române să primească încă din stadiu incipient recomandările și orientările Comisiei”, se arată într-un comunicat al MFE, remis Curierului Naţional.
Reprezentanţii Comisiei Europene au apreciat public transmitea din timp a primelor propuneri cu privire la Acordul de Parteneriat. ”Este de mare ajutor faptul ca majoritatea statelor membre, inclusiv România, au trimis drafturile de acord de parteneriat relativ devreme”, a declarant recent Shirin Wheeler, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Având în vedere faptul că regulamentele pentru perioada 2014-2020 sunt încă în plin proces de negociere, existând încă unele aspecte asupra cărora nu au fost luate încă decizii finale la nivel european (condiționalitățile ex-ante, alocări financiare la nivel de fond/alte inițiative comunitare), documentul consultativ transmis Comisiei Europene, nu putea fi unul aproape definitivat. Pe de altă parte, la momentul respectiv, documentu