Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Peninsula de la A la Z: fă turul VIP al festivalului cu Emil Boc, află ce recomandă organizatorii şi ce le reproşează peninsularii

Publicat in Adevarul, vineri 19 iulie 2013 ·

Cel mai mare festival de muzică din Ardeal, Peninsula, a început la Cluj-Napoca, după ce timp de 10 ani a fost găzduit de Târgu-Mureş. Peninsularii pierd ştrandul Weekend, dar câştigă un program cultural şi de divertisment mai bogat pe timpul zilei. Directorul festivalului i-a prezentat primarului Emil Boc atracţiile principale ale Peninsulei.

Cel mai mare festival din Ardeal s-a mutat la Cluj-Napoca, după 10 ani în care a fost găzduit la Târgu-Mureş. Festivalul, care a început, ieri şi ţine până duminică, se desfăşoară pe o suprafaţă de 11 hectare, plus campingul cu o capacitate de 7-800 de corturi, pe Valea Gârbăului, o zonă verde aflată la ieşirea din oraş. Pe cele 4 scene mari, plus cele 5-6 zone alternative de spectacol, vor concerta în cele patru zile ale festivalului 140 de formaţii. Pierdearea ştrandului Weekend, din Târgu-Mureş, unde peninsularii se răcoreau în timpul zilei, va fi compensată cu un program cultural, sportiv şi distractiv complex.

“Festivalurile mari nu prea au ştrand. Vrem să venim cu concept nou, cum sunt festivalurile din străintate. Avem 32 de ONG-uri împreună cu care am elaborat un program foarte complex. Am încarcat să construim un mini-Cluj aici. Ideea e ca cei care vin cu cortul să aibă ce să facă şi în timpul zilei. Cred că Peninsula aduce la Cluj ideea de a fi liber şi o educţie despre cum trebuie să trăieşti într-o societate, să fii tolerant şi să te simţi şi bine”, a declarat directorul festivalului, Bodor Laszlo. Acesta l-a însoţit pe primarul Emil Boc într-un tur al festivalului, arătându-i atracţiile principale.

Recomandările organizatorilor

“Concertele sunt foarte multe şi variate şi cuprind o mare varietate de genuri, de la rock, la muzică electronică, până la folk şi la modestep. Eu aş enumera câteva dintre concertele cele mai importante: Emir Kusturica urcă pe scenă vineri; spani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 4 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°