Compania americană Intel Corporation a obţinut în al doilea trimestru al anului acestuia un venit de 12,8 miliarde de dolari, în creştere cu 2% faţă de trimestrul anterior, potrivit unui comunicat de presă.
De asemenea, compania a înregistrat un venit operaţional de 2,7 miliarde de dolari, un profit net de 2 miliarde de dolari şi un profit per acţiune de 0,39 dolari.
Intel Corporation a generat circa 4,7 miliarde dolari cash din operaţiuni, a plătit dividente de 1,1 miliarde de dolari şi a folosit 550 de milioane de dolari pentru a răscumpăra 23 de milioane de acţiuni.
"În doilea trimestru al anului, ne-am atins scopurile trimestriale şi am anunţat mai multe produse strategice. În primele două luni în calitate de CEO al Intel, am ascultat o mulţime de opinii cu privire la Intel şi industrie de la clienţi, angajaţi şi echipa de conducere şi sunt foarte încrezător cu privire la oportunităţile companiei", a declarat Brian Krzanich, CEO al Intel.
"Privind în viitor, piaţa va continua să achiziţioneze o varietate largă de produse de computing. Procesoarele Intel Atom şi Intel Core, precum şi soluţia SoC (System on a Chip) reprezintă viitorul Intel. Nu vom lăsa nicio oportunitate de computing neacoperită. De aceea, am ales drept cel mai important obiectiv al Intel crearea celor mai bune produse pentru piaţa de ultra-mobile, aflată în plină creştere", a completat Krzanich.
Anul trecut, Intel Corporation a raportat venituri în valoare de 53,3 miliarde dolari, un profit operaţional de 14,6 miliarde dolari, un venit net de 11 miliarde dolari şi profit per acţiune de 2,13 dolari.
Intel este o companie ce activează în inovaţia din industria computerelor. Aceasta proiectează şi dezvoltă tehnologii esenţiale, ce servesc ca fundament pentru dispozitivele de computing din lume.
F.A Compania americană Intel Corporation a obţinut în al doilea