Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a declarat mulţumit de modul în care se realizează lucrările la şoseaua de centură a Sucevei, precizând că un prim tronson ar putea fi dat în folosinţă în toamna acestui an. Nechifor a verificat în cursul zilei de ieri stadiul lucrărilor la centura Sucevei, subliniind faptul că de la ultima sa vizită, de acum o lună, se cunoaşte o evoluţie semnificativă a acestei investiţii. Şeful administraţiei judeţene a apreciat faptul că firma care realizează investiţia, SC CF Iaşi, lucrează în momentul de faţă pe toate cele trei tronsoane ale şoselei de centură, reuşind să realizeze o serie de lucrări importante, în special în anumite zone afectate de alunecări de teren. Cătălin Nechifor a declarat că în momentul de faţă lucrările la centura Sucevei sunt realizate în proporţie de 80%. El a ţinut să precizeze că în ultimul an, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a plătit 195 de miliarde de lei vechi pentru lucrările la această investiţie.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi, şi celor care realizează construcţia, şi celor care asigură asistenţa tehnică, pentru faptul că ritmul în care se lucrează la varianta de ocolire este vizibil crescut. În comparaţie cu luna trecută s-a lucrat foarte mult. Dar trebuie spus că a existat şi o finanţare pe măsură, numai în ultimul an alocându-se circa 195,9 miliarde lei de lei vechi pentru continuarea lucrărilor”, a explicat preşedintele CJ Suceava.
Compania de Drumuri Naţionale a achitat restanţele pe care le avea către constructor
Nechifor a adăugat că tronsonul şoselei de centură care face legătura între DN 2 (Pătrăuţi) şi DN 17 (Şcheia) va fi dat în folosinţă în toamna acestui an. Pe de altă parte, trebuie spus că din estimările făcute de constructor, dar şi de către şeful administraţiei judeţene, şoseaua de centură a Sucevei