Omniasig, Carpatica şi City Insurance sunt companiile de asigurări care dispuneau de cele mai mari volume de cash în vistieria proprie sau în conturile bancare în decembrie 2012, potrivit datelor statistice publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Numerarul deţinut de asigurătorii locali a urcat anul trecut cu aproximativ 50%, faţă de anul precedent şi s-au situat la 413 milioane de lei (93 mil.euro), potrivit ASF.
Deşi au accelerat puternic pe parcursul anului trecut, sumele blocate în casierie, dar şi economiile plaste pe termen scurt la instituţiile de credit au o pondere redusă (2%) în totalul activelor deţinute de asigurătorii din plan local.
Carpatica Asig, unul dintre puţinii jucători din piaţă cu capital românesc, avea la sfârşitul lui decembrie 2012 cea mai mare pondere a numerarului în totalul activelor, de circa 26%. Practic, asigurătorul deţine în vistieria proprie 79,6 milioane de lei din cele 312 milioane de lei, cât reprezentau activele companiei al finalul anului trecut. Chartis şi City Insurance se numără de asemenea printre asigurătorii cu disponibilităţi ridicate, ponderea cash-ului ridicându-se la 19%, respectiv 8% din valoarea activelor.
Volatilitatea pieţelor financiare şi aversiunea la risc au determinat o bună parte din companiile locale de asigurări să-şi limiteze prezenţa pe bursă şi pe pieţele de capital şi să adopte un comportament prudenţial, de expectativă cel puţin pe termen scurt, până când arena pieţelor financiare va deveni din nou atractivă.
Totodată, asigurătorii sunt forţaţi de normele legislative în vigoare să deţină rezerve de cash pentru a-şi menţine un nivel bun al indicilor de lichiditate.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.07.201