Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti bune de la The Sun: britanicii cred că ţiganii de la Pata Rât vor emigra în masă în UK!

Publicat in NapocaNews, joi 18 iulie 2013

Jurnaliştii britanici au realizat un reportaj la groapa de deşeuri a Clujului „pentru a vedea cum autorităţile îi obligă pe ţigani să plece din ţară “. Concluzia articolului a fost că de anul viitor, de când Anglia nu va mai avea restrcţii de acces pentru români, ţara va fi invadată de romi.

„Un număr imens de ţigani plănuiesc să se mute în Marea Britanie după ce sunt forţaţi să iasă din ţara lor de origine“ – aşa începe reportajul realizat de cotidianul biranic „The Sun“ la groapa de gunoi Pata Rât din Cluj-Napoca, locul unde trăiesc, scormonind prin deşeuri, circa 1.500 de romi. Titlul articolului „The Untouchables“ (cei ce nu trebuie atinşi – nr) are la bază o afirmaţie a jurnaliştilor englezi, conform căreia a existat o propunere a unui politician de utilizare a denumirii ţigan, care s-ar traduce prin „cel ce nu trebuie atnis“, în loc de cea de rom.

Aceasta ar fi o dovadă în plus că Guvernul român are puţină răbdare cu romii, care sunt efectiv forţaţi să părăsească ţara. Jurnaliştii mai scriu că accesul romilor la ajutoare sociale este foarte dificil întrucât pentru aceasta trebuie să aibă cărţi de identitate, acte pe care majoritatea romilor nu le au întrucât nu au adresă permanentă. Semnal de alarmă Jurnaliştii britanici trag un semnal de alarmă încă de la începutul articolului: „Nomazi din România şi din Bulgaria vor să se îndrepte spre ţara noastră în masă, de îndată ce restricţiile privind migraţia vor fi ridicate. Mai mult de un milioan de romi s-au stabilit, deja, în tabere în ţările bogate din Europa de Vest, inclusiv în Marea Britanie şi Irlanda.

Dar chiar mai mulţi sunt de aşteptaţi să năvălească, în luna ianuarie a anului următor, când graniţele vor fi deschise.“ The Sun: „Autorităţile îi forţează pe romi să plece“ În continuare, reporterii britanici aduc acuzaţii grave la adresa autorităilor locale, arătând că au obligat romii să s

Articolul in NapocaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 5 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°