Coreea de Nord deține toate datele tehnice necesare unui nou test nuclear, însă ezită din cauza parteneriatului cu China, a declarat ieri un proeminent om de știință american citat de NBC.
Profesorul Siegfried Hecker de la Universitatea Stanford, a fost în Coreea de Nord în urmă cu trei ani, unde a vizitat o uzină de îmbogățire a uraniului. El a declarat miercuri că statul condus de Kim Jong-Un are toate dotările necesare pentru efectuarea unui nou test nuclear.
În luna februarie, Coreea de Nord a efectuat cel de-al treilea test nuclear, fapt ce i-a adus sancțiuni din partea ONU. În lumina acestor sancțiuni, China, aliatul diplomatic major al Coreei de Nord a îndemnat autoritățile de la Phenian să ia măsuri pentru a pune capăt programului său nuclear și să se întoarcă la dialog.
Hecker a declarat că în acest moment Coreea de Nord nu mai are de efectuat decât cercetări cu privire la dimensiunile bombelor nucleare. ”Sunt multe motive pentru care coreenii ar efectua un nou test. Au deja un tunel pregătit în cazul în care ar dori acest lucru”, a mai spus Hecker în cadrul unui seminar pe tema interzicerii testelor nucleare ținut la Viena.
Nemulțumirea autorităților chineze este singurul factor care îi ține în loc, prețul pe care l-ar plăti în cazul în care decid să efectueze un nou test este determinat de China, a adăugat Hecker.
China este principala susținătoare a Coreei de Nord, însă în urma testului nuclear din luna februarie, relațiile dintre cele două țări sunt incerte. Unele bănci chinezești au închis sucursalele din Coreea de Nord.
Luna aceasta, Secretarul de Stat al SUA, John Kerry a declarat că ministrul de Externe chinez, Wang Yi, l-a asigurat că Beinjingul a fost foarte ferm în ceea ce privește programul nuclear din Coreea de Nord.
Hecker a mai spus că este îngrijorat cu privire la o posibilă colaborare între Coreea de