Sebastian Ghiţă nu e unul. El e mai mulţi. Aşa reiese din interviul proaspăt dat care a întors pe dos toată receptarea mondială scandalului Snowden-PRISM. Practic, din România a venit singura cerere oficială, politică, exprimată de un parlamentar care a sunat cam aşa: a, da vrem şi noi PRISM din ăla. La prima vedere e o idioţenie, la a doua vedere pare o filozofie – la orice ameninţare democratică să răspunzi cu un plan de afaceri.
Persoana întîi plural:
Exista o discutie si la nivelul Comisiei SRI, acum, si a parlamentarilor impreuna cu guvernul care vizeaza modul in care aceasta zona, ramasa neacoperita total, suntem in imposibilitatea de a avea un mod gestionat prin lege in care sa ne raportam la cartelele pre-platite, repet, exista aceasta preocupare, sa gasim o solutie. Vrem sa gasim o solutie cu privire la modul de gestionare a cartelelor pre-platite.
Nu este o initiativa personala, fie vom gasi o forma prin care sa convingem guvernul sa vina cu o astfel de initiativa, fie o sa depunem mai multi (parlamentari) in Parlament, ma chinui sa conving niste colegi acum si am si avut niste discutii cu cativa, in toamna vom incepe demersurile pentru chestiunea aceasta.
nu cred ca in numele libertatilor cetatenesti trebuie sa ne permitem luxul de a fi nesiguri, de a ne lasa expusi. E o mare gaura in chestiunea asta pentru siguranta noastra a tuturor. Nu cred ca mai trebuie sa vina de afara cineva sa ne spuna ce avem de facut.
Noi, ca politicieni, in loc sa iesim public si sa explicam ca de fapt nu vrem sa va inregistram, sa va ascultam de nebuni, degeaba, oricand, ci doar in cazul in care se constata ca in anumite infractiuni gen terorism, zonele evaziunii fiscale groaznice, a crimei organizate, se folosesc astfel de metode de a te ascunde de autoritati, atunci operatorul sa poata sa spune la mine Popescu a cumparat cartela.
In cine sa
