Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupul milionarului ucis de tren, cusut la loc de medicii legişti

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Sicriul cu trupul neînsufleţit al omului de afaceri Nae Nicolae a fost dus joi la prânz la vila sa din Pipera, Ilfov, unde cu o seară înainte au ajuns şi soţia şi cele două fiice ale milionarului, care în ziua accidentului se aflau în Israel.

Milionarul nu avea alcool în sânge

În cursul dimineţii de joi, medicii legişti au făcut necropsia cadavrului. Aceştia au anunţat că moartea omului de afaceri a fost una violentă, survenind în urma unui politraumatism. Totodată, Bogdan Mălinescu, şeful Serviciului de Medicină Legală Ilfov, a precizat că legiştii nu i-au găsit omului de afaceri alcool în sânge şi că nu au fost constatate „probleme patologice preexistente“.

Imediat după ce au încheiat autopsia, medicii, la solicitarea familiei, care iniţial şi-a dorit să ţină capacul sicriului deschis, au încercat să reconstruiască trupul strivit de tren. „În principal, vorbim de reconstrucţie facială. În fiecare distrucţie mare se încearcă reconstrucţia cadavrului, din respect pentru decedat“, a explicat Mălinescu. Legiştii au lucrat după ultimele fotografii ale bărbatului.

„Se vor folosi proteze pentru globii oculari, care au ieşit din orbite, se va coase craniul, care a fost practic zdrobit în urma impactului, şi se va reîncerca reconstrucţia obrajilor. Este o tehnică minuţioasă. Se va interveni şi cosmetic, nu doar chirurgical. Accentul se va pune pe ceea ce se vede“, au detaliat surse citate de ziarul „Click!“ înainte de intervenţie.

Surse medicale contactate de ziarul „Adevărul“ susţin că o astfel de intervenţie este aproape imposibil de realizat, ţinând cont de faptul că afaceristul a fost desfigurat complet. În final, membrii familiei au decis să ţină sicriul închis în toată perioada în care toţi cei care l-au cunoscut vor veni pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Minune: va fi o înmormântare obişnuită

Joi la ora 14.10, maşina mortuară

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 6 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°