„Sincer, nu mai ştiu cînd am început să o urăsc.“ Bărbatul priveşte trist spre puţina votcă rămasă în pahar, în timp ce cu mîna dreaptă răsfiră pe masă paginile dintr-un dosar destul de gros. „Uite, aici e toată căsnicia noastră.“

Andrei şi Gabi s-au căsătorit în 1999, pe cînd erau studenţi la Iaşi. S-au luat din dragoste – „asta era formula ei“ –, deşi Andrei nu era încă pregătit pentru pas. „Ştii, ea m-a cerut de soţ. Atît era de nebună şi atunci, asta mă fascina cel mai mult la ea. Mai tîrziu, tocmai nebunia avea să mă coste. Dar, mă rog, ajungem şi acolo.“

În ziua nunţii a plouat, „semn de belşug, cică, deşi eu nu prea cred în prostiile populare“, iar în primii ani chiar au avut belşug. Mai întîi, s-au mutat în apartamentul primit de la părinţi. Apoi, Andrei cîştiga tot mai bine, lucra în IT, dar şi Gabi aducea ceva bani în casă, mai întîi din bursa ultimului an de facultate, apoi ca profesoară debutantă. După un an, a apărut primul copil. „Uneori, sînt conştient că eu am fost, de fapt, principalul vinovat. Ţi-am spus că ea m-a cerut în căsătorie? Ei, am acceptat, dar i-am explicat că nu sînt bărbat din ăla casnic, îmi place să ies din casă, să trăiesc viaţa. Greşeala a fost că nu s-a împotrivit condiţiei mele.“ Iar bărbatul a profitat din plin de libertatea pe care a primit-o atunci. Ieşea aproape în fiecare noapte cu prietenii săi, de multe ori făcea cinste – era cel mai „avut“ – pînă la ultimul leuţ din buzunar şi ajungea acasă dimineaţa, prea lefter şi prea beat.

Cînd s-a pornit furtuna

„Soluţia, pe scurt: admite acţiunea. Desface căsătoria prin acord. După divorţ, pîrîta îşi menţine numele din căsătorie. După divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce îi priveşte pe minori se realizează în mod exclusiv de către pîrîtă. Stabileşte locuinţa minorilor la domiciliul mamei. Obligă reclamantul la plata pensiei de întreţinere