Parlamentul grec a votat controversatul proiect de lege privind restructurarea instituţiilor publice şi reglementările fiscale solicitate Atenei de creditorii internaţionali, pentru continuarea programului de asistenţă financiară.
Corespondenta RFI şi RRA la Atena, Monica Chihaia
Impunerea noului pachet de austeritate a fost marcată până în ultimul moment de posibilitatea unei răsturnări de situaţie, pe fondul protestelor sociale şi al dezbaterilor tensionate din Parlament, încheiate după două zile încordate, cu numeroase reveniri şi retuşuri de ultim moment, în noaptea de miercuri spre joi.
Proiectul de lege care asigură aplicarea noului Cod Fiscal, disponibilizări şi mobilitatea angajaţilor în sectorul public a fost adoptat de cele două formaţiuni ale coaliţiei guvernamentale, în unanimitate. Pentru 15 articole, care au reprezentat tot atâtea motive de tensiune în timpul dezbaterilor preliminare, s-a aplicat procedura votului nominal, din care a rezultat o majoritate de 153 din 293 de voturi.
Avertismentul secretarului general al Guvernului, Takis Baltakos, înainte de supunerea la vot reflectă foarte bine presiunile care au existat: "Oricine doreşte, să voteze! În caz contrar, alegeri în luna august".
Mai mulţi parlamentari ai Stângii Democrate, până de curând cea de-a treia formaţiune din coaliţia guvernamentală, au votat pentru adoptarea actului normativ, confirmând astfel promisiunea liderului acesteia, Fotis Kouvelis, de a sprijini în continuare eforturile Executivului. Aşa cum era de aşteptat, celelalte partide din Opoziţie au votat împotrivă.
Protestele din Grecia continuă
Între timp, protestatarii au rămas în Piaţa Constituţiei până la anunţarea rezultatelor votului. Unii dintre aceştia au încercat să intre în clădirea Parlamentului, dar au fost opriţi prin intervenţia forţelor de ordine. În ciuda int