Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Hîldan pe tricou. Tristă alegere!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 18 iulie 2013 ·

Dinamo şi-a prezentat noul echipament. Conducerea apelează la un simbol contemporan pentru a anestezia galeria

5 octombrie, 2000. Cătălin Hîldan se prăbuşeşte şi moare pe teren în timpul unui meci amical pe care Dinamo îl disputa la Olteniţa, cu formaţia locală. Mijlocaşul formaţiei din Ştefan cel Mare avea 24 de ani şi purta banderola de căpitan. O nenorocire despre care nu ştim nici acum dacă putea fi evitată.

2011, lună şi zi neprecizate. Ia naştere cu acte Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan, care celebrează meci de meci amintirea “Unicului căpitan”. Nu este decît oficializarea existenţei PCH, care îi cuprindea de cîţiva ani pe unii dintre cei mai radicali suporteri dinamovişti, plasaţi la peluza dinspre tabela de marcaj a stadionului din Groapă.

17 iulie, 2013. Dinamo îşi prezintă echipamentul pentru sezonul care urmează. Pe noile tricouri, exact la baza gîtului, a fost inscripţionat chipul lui Cătălin Hîldan. Sub portretul stilizat al celui dispărut tragic acum 13 ani poate fi citită rima şcolărească “FCD în ADN”. Mai jos de imaginea lui Hîldan şi de textul rimat, inserturi publicitare. Orange, Baumit.

Să recapitulăm. Hîldan, FCD in ADN, Orange, Baumit. Ce este asta? Un necesar omagiu adus memoriei fostului căpitan dinamovist sau un viclean exerciţiu de marketing al actualei conduceri? Care conducere mizează pe ataşamentul ne-con-di-ţi-o-nat al generaţiei tinere de suporteri faţă de ideea de sacrificiu pentru culorile alb-roşii, personificată de “Unicul Căpitan”. Domnii Negoiţă şi Anghelache nu sînt nişte erudiţi în materie de istorie dinamovistă, dar ştiu cu precizie ce valori prizează fanii de acum. Mînuiesc cu cinismul omului de afaceri noţiunea de simbol şi fac cadouri ca grecii. Calul lor Troian este acest tricou. Negoiţă şi Anghelache au înţeles că pentru suporterii de acum Dinu este un personaj mai degrabă compromis, dacă nu şi carag

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump amână aplicarea taxelor pentru 90 de zile. China nu se bucură de această „îngăduință”

Adevarul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea noilor tarife cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 53 minute
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 58 minute
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Nicuşor Dan, întrebat dacă exclude varianta de a nominaliza un premier de la PSD: Nu-mi doresc, dar nu exclud

News.ro acum 42 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că, deşi au afirmat, după scrutinul anulat din luna noiembrie a anului trecut, că au înţeles lecţia dată de electorat, partidele au continuat să guverneze în acelaşi mod în care a

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 5 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 4 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Preşedintele Emmanuel Macron susţine că Franţa ar putea recunoaşte statul palestinian în iunie

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că Franţa ar putea recunoaşte un stat palestinian în iunie, adăugând că, la rândul lor, unele ţări din Orientul Mijlociu ar putea recunoaşte statul Israel, potrivit Le Figaro. „Trebuie să ne î

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Crin Antonescu: Ponta încearcă să se dea, după ce se dă suveranist, după ce se dă patriot, după ce se dă economist, după ce se dă antreprenor, acum se dă şi antisistem

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat că Victor Ponta, candidat independent la alegerile pentru Preşedinţia României, ”se dă şi antisistem” după ce s-a pretins suveranist, patriot, economist şi antre

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

-1°/12°
joi

1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°