Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vitezomani în acţiune: 187 şi 162 km/h între Focşani şi Garoafa!

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 18 iulie 2013 ·

Radarele au supravegheat traficul pe drumurile din judeţ O focşăneancă de 36 de ani, aflată la volanul unui BMW, s-a înscris în topul celor care gonesc ca vantul pe E 85

Doi conduători auto, printre care şi o femeie, au fost prinşi de aparatele radar circuland cu viteze ameţitoare pe şoseaua europeană 85. Totul a ieşit la iveală în cadrul unei acţiuni organizate de poliţişti de la Serviciul Rutier Vrancea în cursul zilei de miercuri. Aparatele radar au ieşit pe drumurile naţionale şi europene din judeţ în cadrul unei acţiuni organizate la nivel naţional, care are ca scop limitarea numărului de accidente produse din cauza vitezei excesive. Poliţiştii au reţinut în cadrul raziei şapte permise pentru nerespectarea regimului de viteză. De asemenea, au fost aplicate 191 de sancţiuni contravenţionale. Recordurile au fost stabilite de doi şoferi din Panciu şi Focşani. Astfel, Marin Cristinel, 31 ani, din Panciu, aflat la volanul unui Renault, conducea cu 187 km/h între Focşani şi Garoafa. Acesta a prezentat poliţiştilor un permis emis de autorităţile italiene. “Acestuia i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile şi i-a fost aplicată o amendă de 720 de lei”, ne-a spus comisarul şef Viorel Gheorghe, şeful Poliţiei Rutiere. Pe locul doi în topul vitezomanilor a ajuns o femeie. Cristina Sorea, 36 ani, din Focşani, conducea un BMW cu 162 km/h pe E 85, tot între Focşani şi Garoafa. Şoferiţa a fost trasă pe dreapta, iar în faţa poliţiştilor aceasta a motivat că se grăbea. Poliţiştii de la rutier spun că astfel de acţiuni vor continua pe timpul sezonului cald. “Chiar dacă s-au mediatizat foarte mult riscurile la care se expun, conducătorii auto nu respectă regimul de viteză şi continuă să circule cu viteze care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic”, ne-a mai spus Viorel Gheorghe.

Accidente în Vrancea şi Sibiu

Două accidente s-

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 6 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 4 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 10 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum o ora
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 6 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 5 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 4 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon vizitează mormântul Papei Francisc şi un sanctuar dedicat Fecioarei Maria în prima sa călătorie în afara Vaticanului

News.ro acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut sâmbătă prima sa deplasare în afara Vaticanului, îndreptându-se la aproximativ o oră de mers cu maşina la est de Roma pentru a vizita un sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria şi oprindu-se pe drumul de întoarcere pent

Vremea

București
acum

dum.

8°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°