Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După ce anume tânjesc proaspetele mame

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Experienţa primului copil este extenuantă pentru cele mai multe dintre proaspetele mame. Dincolo de bucuria de a avea un copil, femeile tânjesc după lucruri simple pe care le făceau înainte de a deveni părinte, conform unui sondaj realizat recent.

Studiul, comandat de compania P&G, a arătat că primele şase săptămâni sunt critice pentru mame, 41% din participantele la cercetare comparând această perioadă cu o „tornadă“ care le dă viaţa peste cap.

Aproape 47% din femei au descris primele săptămâni după naştere ca fiind „de-a dreptul extenuate“. Numai 15% din ele au declarat că şi-au păstrat calmul şi că au reuşit să se organizeze imediat după ce au născut.

Cercetătorii au mai aflat că cele mai multe femei reuşesc să se acomodeze cât de cât cu statutul de părinte abia la 10 săptămâni şi jumătate după venirea pe lume a copilului, scrie Daily Mail.

Mamele au făcut şi un clasament al lucrurilor şi activităţilor pe care regretă, uneori, că nu le mai pot face. Zilele de leneveală petrecute în pat, nopţile neîntrerupte de somn alături de partener, vremurile în care reuşeau să facă planuri de pe-o zi pe alta, o conversaţie telefonică liniştită sau o masă luată în tihnă s-au clasat pe primele cinci locuri în top.

Când pare că totul a luat-o razna în jurul nostru, lucrurile mici pe care le facem pentru noi sunt cele care ne menţin pe linia de plutire

Linda Papadopoulos, psiholog

De asemenea, femeile au mărturisit că-şi doresc să se mai bucure de o cină în oraş în compania iubitului, să meargă la cinematograf, să se distreze alături de prieteni până la orele târzii ale nopţii, să aibă parte de vacanţe linştite şi de sesiuni lungi şi relaxante de cumpărături.

„Venirea pe lume a unui copil ne schimbă foarte mult stilul de viaţă, modul în care gândim şi în care ne comportăm. Iar în astfel de momente, când pare că totul a luat-o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 16 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°