Festivalul Peninsula 2013 începe astăzi pe Valea Gârbăului din Cluj. Dacă până la această oră puţini peninsulari şi-au făcut apariţia, organizatorii festivalului au declarat că au fost vândute 5.000 de abonamente (preţul fiind de 210 lei şi 240 de lei cu campare) pentru pentru perioada 18 - 21 iulie, dar și 2.000 de bilete de o zi (preţ 90 de lei).
Directorul Festivalului, Bodor Laszlo, speră ca cele patru zile de festival să adune peste 50.000 de peninsulari, atât din ţară cât şi din străinătate. În faţa acestora vor concerta 140 de trupe, între care Modestep, Paul Kalkbrenner, Dirtyphonics live, Pete Tong, Ska-P, N.O.H.A., Emir Kusturica şi artişti autohtoni precum Şuie Paparude, Viţa de Vie, Sarmalele Reci, Altar sau Negura Bunget.
Pe lângă muzică, cei ce vor ajunge în acest sfârşit de săptămână pe Valea Gârbăului vor putea lua parte la campionate de paintball, tir, fotbal, vor putea zbura cu un elicopter de mici dimensiuni (35 euro pentru 15 minute) sau se vor putea plimba în remorca plină cu apă a unui tractor.
În locaţia în care se desfăşoară festivalul au fost amenajate patru scene, cea principală fiind construită în aşa fel încât să permită accesul a 10.000 de persoane la concerte, terase, zone de relaxare, food court, dar şi o mică grădină de vară dedicată iubitorilor de vin. Conform organizatorilor, locaţia de pe Valea Gârbăului este de 11 hectare, cu 1 hectar mai mare decât cea de la Târgu Mureş, acolo unde s-a ţinut festivalul în ultimii 10 ani, şi beneficiază de curent direct fără a fi nevoie de generator.
Pentru a ajunge pe Valea Gârbăului, peninsularii au la dispoziţie autobuze RATUC speciale, cu plecare din staţia Bucium (Mănăştur), preţul unui bilet fiind de 2-3 lei în funcţie de orar. Parcarea este gratuită în vecinătatea festivalului, cei ce vor să intre cu vehicule în zona de camping trebuie să achite la intrare o t