Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Nu le voi cere parlamentarilor PSD proiectul Roşia Montană

Publicat in Adevarul, vineri 19 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat joi că nu le va cere parlamentarilor social-democraţi să voteze în favoarea proiectului de exploatare a rezervelor de aur de la Roşia Montană şi că el personal nu va vota pentru acest proiect, arătând că decizia finală trebuie să aparţină Parlamentului

Întrebat la Digi 24 dacă legislativul, în care USL se bucură de o largă majoritate, ar putea decide altfel decât guvernul, premierul a răspuns afirmativ.

„Da, pentru că este o problemă atât de dezbătută. Eu, de exemplu, nu le voi cere membrilor PSD „votaţi disciplinat”. Eu nu voi vota pentru acel proiect, am propriile mele convingeri şi nu mi-am schimbat acea convingere. Însă cred că am datoria, ca prim-ministru, nu să stau cu proiectul în sertar, cum au stat atâtea guverne, ci să-l punem pe masă. Nu există autoritate deasupra Parlamentului. Dacă Parlamentul va decide să-l respingă, s-a închis problema”, a susţinut Ponta.

El a afirmat că, în urma negocierilor cu compania canadiană Gabriel Resources, s-au schimbat garanţiile de mediu, participaţia statului român şi nivelul de redevenţe.

„După toate negocierile, s-au schimbat garanţiile de mediu, s-a schimbat participaţia statului român, s-a schimbat nivelul de redevenţe, însă eu nu vreau aici să spun că e bine sau e rău, ci că de 13 ani ţinem un proiect fără să spună Guvernul României albă sau neagră. Mai mult, cei de acolo ne dau în judecată şi probabil că vor şi câştiga despăgubiri, motiv pentru care Guvernul va trimite proiectul de lege în Parlament, care va decide dacă se face sau nu se face proiectul. Şi atunci discuţia e închisă”, a punctat premierul.

PDL i-a cerut premierului Victor Ponta să explice public de ce şi-a schimbat atitudinea în ceea ce priveşte exploatarea rezervelor de aur de la Roşia Montană şi a trecut proiectul pe lista obiectivelor prioritare ale Guvernului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 57 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 33 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°