Partidul Libertăţii şi Dreptăţii (PLJ), aripa politică a mişcării egiptene Fraţii Musulmani, a criticat vehement reacţia Uniunii Europene faţă de înlăturarea de la putere a fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi.
În cursul întrevederii cu Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe Catherine Ashton, delegaţia PLJ a "exprimat condamnarea poziţiei oficiale a Uniunii Europene, care nu a denunţat lovitura de stat militară de la Cairo", se arată într-un comunicat oficial al formaţiunii.
"Ne aşteptăm ca UE să susţină cu fermitate poporul egiptean", adaugă formaţiunea islamistă.
La întrevederea cu Ashton au participat fostul premier Hicham Qandil şi alţi doi membri ai fostului guvern - Amr Darrag şi Mohammed Bechr.
UE a comentat de mai multe ori înlăturarea lui Mohamed Morsi de către armată, pledând pentru "moderaţie" şi "reconciliere naţională".
Cuvinte cheie:Egipt, Cairo, Fratii Musulmani, Festival de Film, proteste, CIFF

Cuvinte