Ponta și Antonescu au decis să ne înregistreze toate convorbirile telefonice, pe abonament și preplătite.
Reprezentanţii Puterii de la Cluj susţin această iniţiativă, deşi se încalcă Legea Fundamentală privind inviolabilitatea corespondenţei.
Extinderea ascultării telefoanelor şi la cartelele preplătite se justifică pentru că, spun reprezentanţii USL de la Cluj, şi cei care comit acte de terorism s-au „reorientat“ , în timp, către cartele. Este ceea ce, de altfel, susţine şi premierul Victor Ponta. Acesta a declarat joi că înregistrarea convorbirilor telefonice în cazul cartelelor preplătite a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în august 2012, în perioada în care liberalul Crin Antonescu era preşedinte interimar, după atentatul terorist din Bulgaria. Declaraţia premierului vine după ce, zilele trecute, deputatul PSD Sebastian Ghiţă a declarat că intenţionează ca în sesiunea parlamentară din toamnă să depună o iniţiativă legislativă care să permită interceptarea cartelelor telefonice preplătite de către serviciile secrete.
Liberalii văd doar partea plină a paharului
Liberalii de la Cluj văd doar avantajele unei asemenea decizii, fără să pomenenască nimic de articolul 28 din Constituţie privind „Secretul corespondenţei“, care spune că „secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil“. „Avem o lege care permite stocarea convorbirilor timp de şase luni. Dacă se extinde această măsură şi la cartelele preplătite, este pentru că, probabil, aceia care au dorit să comită ilegalităţi s-au orientat înspre cartele în mod voit. Vorbim aici de terorism, de trafic de persoane, de droguri şi de stocarea unor date. Dacă de exemplu autorităţile prind o persoană care face trafic de persoane, pot folosi astfel înregistrările con