Baumix, producator de materiale de contructii cu peste 10 ani de activitate, devine Patru Maini, pozitionandu-se si drept integrator de servicii si solutii pentru personalizarea caselor. Procesul de rebranding vizeaza repozitionarea gamelor de produse din portofoliu si introduce o noua abordare de marketing, orientata catre ajutarea comunitatilor locale. Rusu+Bortun Brand Growers semneaza rebrandingul, potrivit unui comunicat de presa.
Sub sloganul de brand "Ajuta ca sa te bucuri de ajutor™", Patru Maini are o componenta mare de antreprenoriat social, unica in domeniul contructiilor.
"Dupa 10 ani de business Baumix, mi-am dat seama ca acesta a evoluat catre ajutarea comunitatilor si legatura stransa cu clientii, asa ca ne-am dorit un brand care sa exprime aceste lucruri. Patru Maini crede in valori umane si de business, punand pret pe puterea comunitatilor, a ajutorului, a exemplului pozitiv, a detaliilor care fac diferenta, a nevoii de personalizare si a relatiilor de lunga durata", a declarat Augustin Russu, Fondator si Director General, Patru Maini.
Inceput in luna octombrie a anului trecut, procesul de rebranding a cuprins auditarea interna a membrilor organizatiei, alaturi de auditarea externa a partenerilor si a clientilor. In urma cercetarii, au fost identificate valorile si viziunea antreprenoriala pe care este fundamentata pozitionarea noului brand. Pe langa noul nume si noua identitate vizuala, procesul a implicat regandirea arhitecturii de brand in contextul noii strategii de business, introducerea unei noi game de produse si repozitionarea celor doua deja existente.