Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piesa cea mai slabă din angrenajul guvernului Ponta: compania de drumuri nu semnează contracte şi întârzie autostrăzile în construcţie, dar şi pe cele în licitaţie

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 19 iulie 2013 ·

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care a avut pe mână în ultimii opt ani un buget total de aproape 13 miliarde de euro, a tăiat la sânge fondurile pentru continuarea lucrărilor aflate în derulare şi întârzie de aproape un an începerea construcţiei a aproape 70 de kilometri de autostrăzi. Situaţia dezastruoasă de la compania de drumuri are impact direct asupra economiei, în contextul în care afectează sectorul construcţiilor, evaluat la 10 miliarde de euro anual, iar investitorii privaţi renunţă de multe ori să mai investească tocmai din cauza infrastructurii deficitare.

„Compania de drumuri are un impact major, pentru că centralizează contracte cu valori foarte mari, care din păcate în multe cazuri au fost întârziate din lipsa bugetelor, iar în alte cazuri chiar blocate complet. Mai mult, nici nu s-au mai organizat noi licitaţii. Nu-mi dau seama care este cauza reală, poate s-au contractat deja prea multe lucrări care nu mai pot fi susţinute din punct de vedere financiar“, spune Cristian Erbaşu, preşe­dintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).

Lucrările la peste 70 de kilometri de autostrăzi pe ruta Lugoj-Deva aşteaptă şi în prezent să fie demarate, în ciuda faptului că a trecut aproape un an de la data la care Compania Naţională de Autostrăzi şi Dru­muri Naţionale din România (CNADNR) a publicat anunţul de partici­pare la licitaţiile pentru trei loturi din autostrada Lugoj-Deva.

Întârzierile au fost cauzate de faptul că numele câştigătorilor iniţiali au fost anunţate abia la finalul lunii mai, la nouă luni de la anunţul licitaţiilor, iar ulterior au urmat perioadele de contestaţii.

Spre comparaţie, în 2011, când statul scotea la licitaţie construcţia a 183 de kilometri de autostrăzi pe Coridorul IV paneuropean, numele constructorilor a fost anunţat după doar două luni, iar în cel mult

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grindeanu explică de ce a ieşit din sală la Congresul UDMR, când a fost intonat Imnul Secuiesc: Există un singur IMN OFICIAL, cel al României

Gandul acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a explicat sâmbătă motivul pentru care a ales să părăsească sala în timpul Congresului UDMR, imediat ce a inceput intonarea Imnului Secuiesc. Grindeanu a spus că, din perspectiva României, există doar

Actrița Marinela Chelaru a murit la vârsta de 66 de ani

HotNews acum 40 minute
Marinela Chelaru, fosta actrița din grupul Vouă, a murit la vârsta de 66 de ani, a anunțat prezentatorul de televiziune Cristi Brancu, care a colaborat cu actrița la mai multe emisiuni. „Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, Marinela Che

VIDEO. Mamă și fiicele sale, reținute după ce după ce ar fi agresat un medic la Spitalul Municipal Medgidia

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus, în cursul zilei de 10 octombrie a.c., reținerea a trei femei, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ord

Ministrul Bogdan Ivan ne „stinge” lumina: „Avem cea mai scumpă energie electrică” / Oficialul dezvăluie cum au redus alte țări facturile cu 20%

Gandul acum 26 minute
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a afirmat, într-un interviu difuzat sâmbătă că, pe baza analizei datelor din ultima lună, avem cea mai scumpă energie electrică din Europa. În acest context, ministrul recomandă montarea de contoare inteligente, care

VIDEO Trump anunță că a fost sunat de câștigătoarea Nobelului pentru Pace / Ce i-ar fi spus Machado

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a spus că laureata Premiului Nobel, Maria Corina Machado, l-a sunat și i-a spus că a acceptat premiul în onoarea lui, declarația venind după ce Casa Albă acuzase anterior că membrii Comitetului Nobel au ales „politica

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține o abordare echilibrată pentru viitorul buget al UE și noile resurse proprii, la reuniunea ECOFIN / Rezerve privind unele propuneri ale Comisiei

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, care a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), desfăşurată la Luxemburg, a susţinut o abordare echilibrată privind viitor

Municipiul Bucureşti îşi menţine calificativele de rating de credit din partea Fitch Ratings

Mediafax acum 39 minute
Primăria Capitalei anunţă că această decizie indică faptul că nu au avut loc modificări semnificative ale situaţiei financiare sau de credit a Municipiului, situaţia economică a Bucureştiului rămânând stabilă în viziunea Fitch Ratings. Agenţia Fitch

Fiul unei foste procuroare din Giurgiu a fost lovit mortat de o mașină a poliției. Tânărul avea doar 17 ani

Gandul acum o ora
Este anchetă la Poliția Giurgiu după ce o autospecială a lovit motocicleta condusă de fiul fostului procuror-șef Andreea Albu. Tânărul a murit în urma accidentului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit Poliției Giurgiu, accidentul a avu

Sorin Grindeanu crede că, dacă această coaliţie eşuează, ne aşteaptă ”un deşert al populismului”: Nu e simplu / Trebuie să învăţăm că, într-o coaliţie de patru partide, cred că principalul instrument trebuie să fie dialogul

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, sâmbătă, în judeţul Timiş, că toate partidele din coaliţie vor fi vinovate dacă această structură de patru partide aflată la guvernare eşuează. Dincolo de eşecul în sine, pentru care toţi ar

Italianul Davide Massa va arbitra meciul decisiv dintre România și Austria, din preliminariile CM 2026

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Davide Massa va conduce de la centru partida dintre România și Austria, contând pentru preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2026, transmite uefa.com. Duelul are loc pe Arena Națională,

Vremea

București
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/11°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/14°
dum.

10°/16°
lun.

8°/13°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/11°
dum.

9°/14°
lun.

8°/15°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/19°
lun.

9°/17°
mar.

9°/16°