Alaltăieri dimineaţă, la radio, am încheiat emisiunea dând pronosticul 4-0 pentru Steaua. Morometele de la celălalt microfon m-a întrebat, desigur: „Pe ce te bazezi?”. Mă bazam doar pe ce văzusem în Supercupa desfăşurată cu doar câteva zile înainte, precum şi pe calitatea net inferioară a jocului adversarului, din câte-mi fusese dat să văd online. Faptul că m-am înşelat totuşi în privinţa scorului, înainte de a fi vina mea, e efectul stării de mulţumire care i-a ajuns pe stelişti când au văzut că se făcuse deja 3-0. N-am să fac pe cârcotaşul spunând că dacă eram nemţi, Vardar nu scăpa fără vreo 10-12 luate. Chestia e simplă: nu suntem nemţi, exceptându-l „pe neamţul” care-i antrenează şi care nu pare a resimţi cine ştie cât lipsa lui Rusescu, dar şi pe neamţul-neamţ, responsabil cu pregătirea fizică absolut exemplară pe care Steaua o etalează deja de vreme bună. De fapt, cred că aici e câştigul cel mare al echipei: o condiţie fizică net superioară tuturor adversarilor din campionatul nostru (ceea ce nici nu e greu de realizat) dar şi multor adversari, dintre care unii cunoscuţi ca excelând în asta. Să nu uităm cum a călărit-o pe Ajax până la sufocare, ba parcă şi cu prelungiri, ceea ce înseamnă un bonus semnificativ la acest capitol. Cât priveşte jocul în sine, entuziasmul faţă de calitatea jocului Stelei trebuie să fie niţeluş diminuat din cauza calităţii replicii adversarului, o echipă care cred că la noi n-ar prinde barajul de promovare în divizia secundă. Avem aşadar toate motivele să credem că Steaua va ajunge în grupele Champions' League, numai că acolo va avea nevoie şi de un atacant central care să dea goluri. Asta, dacă urmăreşte chiar performanţa. Dacă vrea doar să-şi ia banii pe prezenţa acolo, nici o problemă: pentru asta e bun şi Piovaccari. Ca să ne înţelegem: de ani de zile n-am văzut un malac atât de nehazos ca ăsta. Nu vorbesc de ratările alea d