România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 miliarde euro şi 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare, a declarat premierul Victor Ponta. El a afirmat că noul acord va ajuta la reducerea costurilor de finanţare şi va sprijini moneda naţională. Termenii noului acord se vor concentra pe consolidarea companiilor de stat şi pe menţinerea disciplinei fiscale, a mai spus premierul. "Va fi un acord îmbunătăţit... Nu vom avea un acord foarte detaliat, ca în trecut", a declarat Ponta. El a adăugat că scăderea costurilor de finanţare ale statului român va continua după încheierea noului acord cu FMI şi că BNR va reduce, probabil, dobânda de politică monetară, aflată în prezent la minimul record de 5%. "Cea mai mare provocare pentru România în acest moment este finanţarea, având în vedere că băncile sunt mai restrictive", a spus oficialul român.
Următorul acord cu România, de tip preventiv, va fi unul de consolidare macroeconomică şi de reforme structurale, urmărind în principal disciplina politicilor, şi va presupune privatizarea şi restructurarea unor companii de stat, a declarat, marţi, la Bucureşti, directorul general al FMI, Christine Lagarde.
România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 miliarde euro şi 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare, a declarat premierul Victor Ponta. El a afirmat că noul acord va ajuta la reducerea costurilor de finanţare şi va sprijini moneda naţională. Termenii noului acord se vor concentra pe consolidarea companiilor de stat şi pe menţinerea disciplinei fiscale, a mai spus premierul. "Va fi un acord îmbunătăţit... Nu vom avea un acord foarte detaliat, ca în