Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazprom ar intenţiona să construiască South Stream pe banii pensionarilor ruşi

Publicat in Capital, joi 18 iulie 2013 ·

Compania rusă de gaze Gazprom râvneşte la economiile pensionarilor ruşi, aflate în gestiunea Băncii pentru Dezvoltare şi Afaceri Economice Externe (Vneşeconombank), titrează joi cotidianul economic rus Kommersant, citat de portalul de profil Rbc.

Concernul de gaze ar intenţiona să investească o parte din aceste fonduri în construcţia tronsonului de pe teritoriul rus al gazoductului South Stream, care urmează să treacă prin Marea Neagră, şi la construcţia de reţele de gaze în opt regiuni din Federaţia Rusă.

Pentru finanţarea tuturor acestor proiecte, Gazprom vrea să emită obligaţiuni de infrastructură în valoare de 100 de miliarde de ruble (3,3 miliarde dolari), după cum scrie Kommersant.

Iniţiativa ca fondurile gestionate de Vneşeconombank să asigure aceste obligaţiuni a fost avansată de contabila-şefă a Gazprom, Elena Vasilieva, care i-a prezentat deja propunerea vicepremierului rus Igor Şuvalov.

O sursă Kommersant din cadrul guvernului de la Moscova a declarat că în cele din urmă Vneşeconombank va decide singur dacă să cumpere sau nu obligaţiuni Gazprom.

La rândul său, o sursă apropiată băncii menţionate a afirmat că Gazprom are rating suveran şi poate emite astfel de obligaţiuni, iar Vneşeconombank le-ar putea cumpăra întrucât proiectul monopolului se pliază pe declaraţia de investiţii a băncii. Problema este că pentru achiziţionarea întregului pachet este nevoie de aprobarea Consiliului de supraveghere, în lipsa acestei autorizaţii banca poate răscumpăra doar 60% din împrumut.

Gazprom a refuzat să facă vreun comentariu pe acest subiect. O sursă apropiată companiei a declarat pentru Kommersant, sub rezerva anonimatului, că de fapt monopolul de gaze are de gând să facă o favoare statului şi nu invers.

'Problema nu constă în nevoia noastră de bani şi mai ales în acces la acest

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 48 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 16 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 14 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 54 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°