Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PIAŢA IMOBILIARĂ: Numărul tranzacţiilor a crescut la cinci luni cu 20%. Ipotecile s-au redus uşor

Publicat in Mediafax, joi 18 iulie 2013 ·

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu 20% în primele cinci luni ale acestui an comparativ cu perioada similară din 2012, la 323.419, în timp ce ipotecile înregistrate la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) s-au redus uşor.

Astfel, numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu peste 55.000 în primele cinci luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În perioada ianuarie – mai 2013 numărul operaţiunilor de cadastru şi carte funciară la nivel naţional a fost de peste 2 milioane, cu 237.975 mai mult faţă de intervalul similar al anului trecut.

În luna mai, la nivel naţional au fost înregistrate 60.770 tranzacţii imobiliare, cu 14.167 mai puţine faţă de luna precedentă şi cu 8.007 mai puţine comparativ cu luna mai 2012.

În primele cinci luni ale acestui an cele mai multe operaţiuni de cadastru şi carte funciară au fost înregistrate în Bucureşti - 136.447, Timiş - 123.492, Cluj - 98.309, iar cele mai puţine în Covasna - 23.117, Olt - 22.706, Sălaj - 19.991. Singurul judeţ în care s-au înregistrat mai puţine operaţiuni de cadastru şi carte funciară comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut este Mureş, cu o diferenţă de 20.320.

Totodată, în perioada analizată numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise a fost de 54.472, în scădere cu 696 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna mai, numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise la nivel naţional a fost de 10.656, cu 3.094 mai puţine faţă de luna precedentă şi cu 1.901 mai puţine comparativ cu luna mai a anului 2012.

Numărul de operaţiuni de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, în primele cinci luni ale anului 2013, a ajuns la 177.543, cu 31.629 mai mult faţă de perioada similară a anului 2012. În luna mai au fost înregistrate 33.099 operaţiuni de primă înregistrare în sis

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța

Ziua Constanta acum 9 minute
Începând de mâine, 22 iulie, ora 10:00, până miercuri, 23 iulie, ora 10:00, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temp

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°