Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casele RA-APPS ajung la preţuri de chilipir. Cu cât se vor vinde prin NEGOCIERE DIRECTĂ apartamente centrale în Bucureşti, vile la munte şi terenuri de tenis la mare

Publicat in Gandul, joi 18 iulie 2013 ·

O vilă la Predeal, apartamente în centrul Capitalei, terenuri virane, agricole, terenuri de tenis sau de minigolf la mare nu au avut căutare la preţurile pieţei, motiv pentru care vor fi vândute de Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) prin negociere directă, cu singura condiţie de a depăşi preţul de inventar.

După tentative de vânzare ratate pe parcursul ultimului an şi jumătate, RA-APPS a făcut, la începutul lunii, o a treia licitaţie pentru 23 de apartamente, vile, spaţii comerciale şi terenuri, reducând din nou preţul, de această dată cu 20%, şi a scos la o a doua licitaţie alte cinci apartamente din Bucureşti, cu 10% reducere.

Regia a vândut însă doar un apartament, pentru care, conform informaţiilor transmise Mediafax, va încasa 544.360 de euro. Jumătate din bani rămân la RA-APPS, cealaltă jumătate merg la Guvern.

Cele mai multe dintre proprietăţile puse, de Guvern în martie, pe lista de vânzare nu au fost însă nici măcar evaluate până la această dată. Pentru celelalte, puţinii interesaţi aşteaptă chilipirul: noua ordonanţă a Guvernului Ponta adoptată ulterior ca lege prevede că ceea ce nu se vinde nici la a treia licitaţie se scoate la negociere, pornind de la la un preţ cu 30% mai mic. Teoretic, se poate înscrie oricine. Practic, chiriaşii au întâietate.

Vila Predeal, la mica înţelegere, sub 180.000 de euro

La 430 de euro metrul pătrat pe suprafaţa construită, cât a cerut RA-APPS în prima fază, Vila Predeal din staţiunea montană omonimănu a avut nici măcar un pretendent. "E o vilă liberă. O folosim ca să o închiriem turiştilor. Acolo a fost sediul Băncii Agricole, aşa a fost gândită, ca sediu de instituţie, iar în Predeal nu prea mai sunt instituţii care ar putea să o folosească. Nu are curte, doar terenul de 240 de metri şi e chiar la stradă, între DN1 şi calea ferată. Dar e aproape de p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 8 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 12 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 10 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 6 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

Distanță fragilă între George Simion și Nicușor Dan înaintea turului 2 la alegerile prezidențiale 2025 – Sondaj CURS

Libertatea acum 9 ore
Un sondaj realizat de CURS în perioada 8-11 mai și publicat marți, 13 mai, de TVR, îl plasează pe președintele AUR, George Simion, favorit să iasă președinte, dar la numai patru procente distanță față de Nicușor Dan.

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum 12 ore
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Donald Tusk, premierul Poloniei, despre vizita lui George Simion în Polonia: Rusia este fericită, totul este clar

Mediafax acum 8 ore
Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Rusia este fericită. Nawrocki şi omologul său român pro-rus, George Simion, pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul e clar”, a scris Donald Tusk. Liderul AUR, G

Ambasadorul SUA la NATO invocă „amenințări strategice”: Suntem deplin conştienţi de importanţa Mării Negre în contextul războiului din Ucraina

HotNews acum 9 ore
Matthew Whitaker, ambasadorul Statelor Unite la NATO, a dat asigurări că SUA nu se retrag din Europa, dar a spus că Washingtonul îşi reevaluează tot timpul poziționarea, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securi

Vremea

București
acum

mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

6°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°