Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sătui de minciunile sfruntate ale USL şi de impotenţa Guvernului Ponta, Valea Jiului regretă PD-L / Minerii de la Paroşeni s-au autoblocat ieri în subteran

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 18 iulie 2013 ·

Când se vorbea despre împărţirea minelor din Valea Jiului în viabile şi neviabile, Laszlo Domokos, liderul angajaţilor de la mina Paroşeni, a stat cu orele în sălile de mese şi de şedinţe, încercând să vorbească cu minerii, şi să-i asigure că, în cazul minelor neviabile, activitatea până în 2018 era asigurată.

Traşi pe sfoară de Ponta şi-ai lui

După multe explicaţii oamenii şi-au socotit şansele, şi-au socotit cam cât mai aveau de lucru până la pensie, au luat la cunoştinţă despre acordul guvernanţilor cu Comisia Europeană şi despre faptul că activitatea lor era asigurată prin acest acord. Acum au ajuns cu toţii să se vadă traşi pe sfoară de guvernanţi. Iar aceştia din urmă, evident, nu au nicio soluţie şi nu-şi pot respecta nici măcar obligaţia de a asigura activitatea minelor neviabile până în 2018.

Guvernul Ponta şi ministrul Constantin Niţă nu au soluţii clare. După cum evoluează lucrurile, susţine şi Domokos, mineritul din Valea Jiului va intra în colaps cât de curând.

Unde este decizia politică

După un miting stradal, în faţa sediului Societăţii de Închideri Mine Valea Jiului, minerii de la Paroşeni s-au autoblocat în subteran.

Laszlo Domokos a luat legătura cu directorul Societăţii de Închideri Mine Valea Jiului, care era plecat la Mintia, pentru discuţii.

Sorin Vasilescu, prefectul Hunedoarei, cunoştea problema şi a promis că se implică. Dar singurul care poate lua decizii pe termen lung este Cabinetul Ponta, pentru că vorbim de preţul energiei pe piaţă, preluarea acesteia în sistem, lucruri ce aparţin de strategia energetică naţională. Chestiunile acestea nu depind doar de decizia directorilor CEH sau SNÎMVJ.

„Ni se spune mereu că este vorba despre o decizie politică şi doar aşa se va putea rezolva această situaţie, dacă factorii de decizie politici trasează un plan de acţiune, sau sunt

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°