Proiectul de revizuire a Constituţiei a readus în discuţie trecerea de la un Parlament bicameral - aşa cum este acum - la unul unicameral, variantă susţinută de preşedintele Traian Băsescu.

Comisia de Revizuire a Constituţiei, condusă de Crin Antonescu, i-a întors spatele preşedintelui şi a adoptat un amendament prin care în noua Lege fundamentală se stipulează clar: Parlamentul să rămână în continuare bicameral, iar numărul deputaţilor să nu depăşească 300. În privinţa senatorilor, numărul lor încă nu a fost stabilit. Se impune o schimbare a modului în care este organizat actualul Legislativ? Cum a funcţionat Parlamentul României în decursul istoriei? Pornind de la aceste întrebări, „Adevărul“ a contactat mai mulţi istorici care au făcut o incursiune în trecutul parlamentarismului în România.

Senat, din vremea lui Cuza

Istoricul Dan Falcan se întoarce la originile bicameralismului românesc. Falcan rememorează că instituţia Senatului a fost introdusă în anul 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, până atunci existând doar Adunarea Deputaţilor. „Senatul a fost introdus după model francez, Alexandru Ioan Cuza fiind un mare admirator al lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei, iar Franţa avea două camere“, explică Falcan. Istoricul a prezentat, succint, punctele forte ale sistemului bicameral, aşa cum a funcţionat de la începuturi şi până astăzi.

„Avantajul constă în faptul că o cameră poate greşi, dar două nu, este un dublu control. O lege trebui să treacă de Camera Deputaţilor, dar Senatul are ultimul cuvânt. Parlamentul bicameral a funcţionat întotdeauna mai bine. Este mult mai uşor de manipulat o singură cameră decât două, iar Senatul se păcăleşte mai greu întotdeauna. Sunt mai bune două filtre“, crede Falcan.

Sistemul românesc cu două camere a durat până în 1940, când are loc abdicarea controversatului rege Carol al II-lea. Î