Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii din Vâlcea sunt sănătoşi tun. În ultimii doi ani, în judeţ nu s-a mai înregistrat nicio boală profesională deşi foarte mulţi vâlceni lucrează în mediu toxic

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Reprezentanţii instituţiilor care se ocupă de cercetarea bolilor profesionale susţin că acestea sunt determinate de anumite noxele de la locul de muncă şi că, de obicei, ele apar în timp. Vicepreşedintele Cartel Alfa, confederaţie la care sunt afiliate sindicatele din Oltchim şi USG, este de părere că angajatorii se feresc să declare bolile profesionale

De obicei, cel care declară o boală profesională la Direcţia de Sănătate Publică (DSP ) este un medic de medicina muncii. Bolile pot fi însă semnalate şi de medicul de familie. Ulterior, DSP Vâlcea este obligată să efectueze cercetări la faţa locului şi să determine dacă nivelul de noxe este sau nu mai ridicat decât cel prevăzut de norme. În ultima perioadă, DSP a primit doar două sesizări cu privire la persoane care s-au îmbolnăvit la locul de muncă însă, deocamdată, nu s-a confirmat că ar fi vorba despre o boală profesională.

“În ultima perioadă am avut o semnalizare de boală profesională la o societate din Drăgăşani, dar n-a fost dovedită. Societatea avea echipamente de protecţie şi aparatură de determinare a noxelor. Recent am avut o intoxicaţie acută la USG, deocamdată efectuăm cercetări şi vedem dacă este sau nu vorba despre o boală profesională. Angajatul respectiv a stat internat doar o zi în spital”, precizează directorul DSP Vâlcea, Maria Murăruş.

Angajatorii sunt verificaţi nu doar de DSP, ci şi de ITM. Inspectorii ITM au, la rândul lor, obligaţia de a efectua controale pe tema respectării normelor privind securitatea si siguranţa la locul de muncă.

“În ultimii doi ani, în Vâlcea, nu s-a înregistrat nicio boală profesională. Efectele unor noxe nu apar imediat, ci în timp. Noi efectuăm controale, periodic, la angajatori ”, susţine Lidia Drugan, inspector şef adjunct ITM Vâlcea.

Angajatorii se feresc să declare bolile profesionale @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 48 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 26 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 24 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°