Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un german de origine română, implicat într-un scandal se şantaj din Formula 1

Publicat in Ziarul Financiar, joi 18 iulie 2013 ·

Germanul de origine romănă Colin Kolles, fost conducător al echipelor de Formula 1 Force India şi HRT, ar fi încercat să-l şantajeze pe directorul executiv al Mercedes AMG, Toto Wolff, informează motorsport.com, care citează presa germană.  

Potrivit cotidianului Bild, Kolles, născut la Timişoara, cu numele de Călin Colesnic, ar fi înregistrat o conversaţie cu austriacul Wolff, în care acesta îi vorbea de rău pe Ross Brawn, "team principal" al echipei Mercedes AMG, pe Niki Lauda, preşedintele team-ului german, şi pe Dieter Zetsche, preşedintele grupului Daimler. Austriacul, acţionar cu 16 la sută la o altă echipă de Formula 1, Williams, ar fi vorbit şi despre acest conflict de interese.

Discuţia ar fi avut loc în luna februarie, la Barcelona, a adăugat sursa citată, apoi Kolles i-ar fi cerut bani lui Wolff, pentru a nu face publică înregistrarea.

Conflictul dintre cei doi ar fi fost aplanat de intervenţia administratorului drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone. Totodată, Mercedes ar fi obţinut un ordin judecătoresc de interzicere a publicării conversaţiei.

Contactaţi de mai multe instituţii media germane, Kolles şi reprezentanţii Mercedes au refuzat orice cometariu. Agenţia SID a precizat că Wolff nu a putut fi contactat.

Colin Kolles, 45 de ani, de profesie medic stomatolog, a fost manager al echipelor Jordan, Midland, Spyker, Force India şi HRT. Ultima echipă la care a lucrat, ca "team principal", a fost Hispania Racing Team, desfiinţată anul trecut.

Toto Wolff, 41 de ani, fost pilot în Formula Ford, a cumpărat, în 2009, 16 la sută din acţiunile echipei britanice Williams F1. Din acest an, el este acţionar şi director executiv al echipei Mercedes AMG, preluând şi coordonarea diviziei de sport a mărcii Mercedes, funcţie deţinută până de curând de Norbet Haug. Germanul de origine romănă Colin Kolle

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 2 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 10 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 8 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti pierde returul cu Fuchse Berlin, în Liga Campionilor

News.ro acum 10 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă joi, în deplasare, în grupa A din Liga Campionilor, de formaţia germană Fuchse Berlin, scor 38-29 (22-14), în etapa a VIII-a. Principalii marcatori ai partidei au fost Gidsel 7 goluri, Andersson 6, Freihofer

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°