Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoria Pașcani l-a condamnat la închisoare pe milionarul la Loto din Tg.Frumos după o bătaie cu interlopi

Publicat in News Pascani, joi 18 iulie 2013 ·

Cele 3,8 milioane de euro câştigate la Loto 6 din 49 în 2008 nu i-au adus prea multă liniştite lui Mihai Cazacu (41 de ani). Pe lângă importantele sume de bani despre care norocosul spune că le-a împrumutat şi nu le-a mai primit înapoi, Cazacu este unul dintre puţinii milionari în euro din România condamnaţi la închisoare pentru o bătaie cu interlopii.

În luna aprilie a acestui an, ieşeanul a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare după ce a fost acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi încăierare. Cazacu a ajuns în vizorul legii după ce pe, 9 ianuarie 2010, a fost implicat într-un scandal cu un interlop. În acea zi, Constantin Gangal, membru unul clan de infractori din Iaşi, l-a sunat pe milionarul de la Loto pentru a-i cere cu împrumut o maşină de lux. Cei doi, împreună cu alte două persoane, s-au întâlnit în oraşul Târgu Frumos, unde au condumat băuturi alcoolice până la miezul nopţii. Ulterior, într-un alt local, ieşenii au început să se certe. „După schimbul de replici, învinuiţii s-au ridicat de la masă, s-au îmbrâncit şi lovit reciproc cu pumnii, cu piese de veselă şi mobilier. Clienţii din bar au fugit, iar barmanii s-au ascuns după bar“, au arătat procurorii. Sentinţa în cazul milionarului de la Loto din Iaşi a fost dată în aprilie de Judecătoria Paşcani. Cazacu a înaintat recurs iar procesul urmează să se reia din toamnă la Curtea de Apel Iaşi. Bătaia cu interlopii nu a fost singura care i-a adus probleme norocosului ieşean. În luna martie a acestui an, Mihai Cazacu a fost oprit de poliţişti în timp ce conducea un Audi Q7 în stare de ebrietate. Atunci, a refuzat să i se recolteze probe biologice şi a sărit la bătaie la polişti.

Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului Arestat pentru că a furat de la un bătrân de 72 de ani CP senatorul PSD Sorin Lazăr: Exportul de pui că

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 33 minute
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 54 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 54 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum 3 ore
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Dragoș Anastasiu explică planul noului guvern: „Încercăm acest stil de business privat în procesul de reformă a statului”

Adevarul acum o ora
Noul vicepremier desemnat de Ilie Bolojan explică cum va funcționa structura sa și care sunt prioritățile imediate ale guvernării.

Vremea

București
acum

24°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°