De câteva zile, componentele formaţiei locale de handbal feminin şi-au reînceput antrenamentele în vederea pregătirii sezonului competiţional care va debuta în luna septembrie. La doar o zi distanţă după reunirea băieţilor de la Gloria Buzău, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” a avut loc prima şedinţă de pregătire condusă de Romeo Ilie.
Ştefan Miloş, preşedintele formaţiei buzoiene, s-a declarat mulţumit de numărul jucătoarelor care s-au prezentat la primul antrenament, având în vedere dificultăţile din anii anteriori atunci când echipa buzoiană “se aduna” după pauza competiţională: „Avem un lot în care jucătoarele tinere domină din punct de vedere numeric, acesta, de altfel, este şi unul dintre obiectivele noastre. Să avem cât mai multe buzoience la echipă, care să joace cu ambiţie şi determinare pentru această echipă. Am reuşit să aducem două jucătoare, iar în curând vrem să mai transferăm una-două handbaliste”. Conducătorul grupării buzoiene a precizat că pentru HM Buzău urmează un stagiu de pregătire centralizată şi că jucătoarelor antrenate de Romeo Ilie le-au fost reduse contractele, urmând ca primele de joc să crească: „Ca de obicei, vom merge 8 – 10 zile într-un cantonament, cel mai probabil la Sărata Monteoru, asta după ce lotul va fi definitivat. Ca şi nouatate pot să vă spun că salariile nu mai sunt aceleaşi. Au fost reduse, urmând ca primele de joc să crească. Am luat această hotărâre ţinând cont de aspectul motivaţional, practic de imboldul pe care vrem să-l dăm echipei meci de meci”.

Ştefan Mil